Business-ul este creatie

„Sunt prea putine femei intre primii 500 de oameni de afaceri. Nu ma asteptam ca dupa 20 de ani sa fie atat de putine, desi numarul femeilor-antreprenor este mare in Romania. Ma intreb de ce. Sa fie riscul cresterii afacerii dincolo de colaborarea directa cu oamenii, cand nu mai stii cum ii cheama pe cei cu care lucrezi, nu le mai cunosti povestile de familie? Pentru un antreprenor, mai ales cand este o femeie careia ii plac relatiile personale, cresterea inseamna un mare risc, pe care mi l-am asumat”.

 

Declaratia de mai sus apartine uneia dintre cele mai bogate romance, Anca Vlad, creatoarea unui adevarat imperiu cu afaceri de peste 200 milioane de dolari si 1500 de angajati.

Cu asemenea performante, Anca Vlad dovedeste in fiecare zi ca femeile pot reusi prin forte proprii, chiar intr-o lume atat de dura, cu legi aparent exclusiviste, precum cea a afacerilor din tara noastra.

INGREDIENTELE SUCCESULUI UNEI FEMEI DE AFACERI IN ROMANIA

„Practic, am deschis piata particulara de medicamente in 90”, isi aminteste cu nedisimulata nostalgie Anca Vlad.

Intuind nevoia sociala ce abia se nastea la inceputul ultimului deceniu al secolului trecut, odata cu legiferarea primelor forme de capitalism din tara noastra, curajoasa romanca a inceput ca distribuitor de medicamente de pe piata externa (ca fost director pentru Romania al companiei engleze SmithKline Beecham Pharmaceuticals) si, ulterior, de la producatorii locali pentru „doamnele farmaciste, proapat devenite patroane” ale primelor farmacii private.

Astfel, in 1991, compania Fildas srl a facut deja primele milioane de dolari. In 1999 a urmat o alta miscare-cheie in cariera spectaculoasa a intreprinzatoarei romance, cand a achizitionat prin licitatie de la stat o retea de 60 de farmacii si un depozit la Pitesti, intrand astfel pe piata de retail.

Asa a aparut lantul de farmacii Catena, care numara in prezent 200 de farmacii in aproape toate judetele tarii. „Este o provocare pentru ca iesi din zona business-to-business si intri in zona psihologiei, a intelegerii clientilor, a ceea ce isi doresc ei. Pot spune ca ma aflu intr-o etapa foarte interesanta de constructie a afacerii, cand am creat deja un brand”.

„Am beneficiat de o scoala foarte buna, imi iubesc si acum profesorii din ASE. Consider ca un copil echipat cu educatie, cunoasterea unor limbi straine si cu tehnicalitatile unui anumit domeniu, poate sa reuseasca, fara indoiala. Nu e nevoie ca cineva sa-ti deschida usile.

Usile pe care ti le deschide cineva pot fi trantite inainte sa apuci sa iesi. Nu cred ca deschisul de usi este neaparat formula succesului. Am vazut afaceri carora li s-au deschis usi largi si care au esuat …Trebuie sa te confrunti cu problemele ca sa inveti din propriile greseli.”

O afacere de succes este insa, extrem de acaparatoare, pentru ca reclama permanent atentia celui care o conduce, care trebuie sa fie mereu in cautare de oportunitati.

„Tot timpul umblu dupa sanse, privesc in jur, ce ar dori clientii.Trebuie sa fi mereu prezent, chiar cand esti in vacante te gandesti ce lipseste, ce s-a uitat. Cand esti antreprenor, esti 24 de ore conectat la business-ul tau, oriunde te-ai afla”, sustine cea care in 2005 s-a clasat prima in topul femeilor-antreprenor din Romania.

„Am considerat ca nu am angajati, ci colaboratori, in care am incredere pana la proba contrarie”

Daca ar fi sa luam in considerare preocuparea si grija cu care isi selecteaza angajatii am putea spune ca administrarea resurselor umane are o mare pondere in obtinerea succesului in afaceri. „De la inceput am considerat ca nu am angajati, ci colaboratori, pe care ii respect si in care am incredere, pana la proba contrarie.

Vine insa acel moment foarte dificil cand trebuie sa accepti sa lucrezi prin oameni, cu alti oameni, carora trebuie sa le acorzi incredere si sa accepti ca sunt inerente esecurile.

Marea problema a antreprenoriatului feminin apare cand colaboratorii iti inseala increderea: suntem mai vulnerabile, mai usor de ranit, pe cand barbatii trec peste asemenea dezamagiri fara prea multe probleme,” ne-a spus Anca Vlad.

Adaugati la aceasta reteta si o doza tot mai mare de flexibilite si disponibilitatea de a fi la curent cu noile reglementari din domeniu si asa veti reusi…

MASURILE ANTICRIZA SUNT, DE FAPT, BETE IN ROATE PUSE IMM-urilor

Functioneaza aceasta reteta si in perioade de criza? „Sunt vremuri foarte grele, mai grele, poate, decat oricind”, recunoaste cu ingrijorare femeia de afaceri, care nu abdica insa de la calmul si seninatatea care o caracterizeaza.

„Suntem intr-un mediu foarte putin predictibil, trebuie sa faci mereu aprecieri despre ce se va putea intampla, pentru ca faci bugete si incepi sa ai nevoie de banci. Si mai este ceva: nu mai esti numai tu cu familia ta, mai sunt inca 1500 de oameni cu familiile lor.

Sunt un numar foarte mare de antreprenori femei, dar riscurile pe care trebuie sa ti le asumi nu sunt potrivite caracterului unei femei, care vrea stabilitate…”

„Mi se pare ca s-a deteriorat structura organizationala a administratiei publice”

De departe administratia publica este principala sursa care genereaza nesiguranta in mediul de afaceri. „Relatia cu bancile ar merge foarte bine daca n-am avea atatea surprize legislative…. Sunt lucruri care se intampla si pe care nu le inteleg deloc”, a precizat interlocutoarea mea.

Referindu-se cu precadere la Ordonanta de urgenta emisa de Guvernul Boc inainte de a fi demis, prin care termenele de plata pentru medicamentele compensate si gratuite s-au prelungit pana la 90 de zile, respectiv 180 de zile (de la 60, respectiv 90 de zile), in plina criza economica, Anca Vlad a precizat ca masura contravine si directivei europene.

„Nu trebuie sa conteze atat de mult cine guverneaza cata vreme oamenii din esalonul II isi cunosc si isi fac meseria. Mi se pare insa ca s-a umblat la structura organizationala. Trebuie sa existe un permanent transfer de experienta si mi-e teama ca aici s-a intamplat ceva”.

„In toata Europa, platile catre antreprenorii si companiile private se fac de catre stat, atunci cand acesta este client, in 60 de zile!!” Este una dintre modalitatile in care statul isi poate sustine IMM-urile fara a apela la ajutorul de stat, reglementat de normativele europene, si fara a incalca legile concurentei. „Grupul de firme Fildas va rezista pentru ca am trecut prin foarte multe situatii dificile! Dar sunt oameni care se satura si ies din sistem.

Cata vreme suntem intr-un mediu cu preturi fixate de stat, nu se pune problema unui castig mai mare pentru cei care raman, dar iesirea fiecarui jucator de pe piata duce la servicii mai proaste datorita ingustarii concurentei.

Simt o mare dezamagire si dezorientare la nivelul IMM-urilor, al farmaciilor private, care nu pot sa stea fara bani 6 luni!” O parte dintre furnizori vor intelege, o parte se vor retrage din Romania, asa cum s-a mai intamplat si dupa alte schimbari legislative.

Suntem o tara care nu poate plati ca Franta sau Germania, de acord, dar daca se impune un curs de 4 lei pentru 1 euro, cand cursul este 4,3 la 1 euro, aceasta pierdere nu mai poate fi suportata! Nu exista resurse pentru astfel de masuri!

Si oamenii prefera sa iasa de pe piata farmaceutica… Efectele le va resimti, in ultima instanta, tot populatia. Sunt si vor fi probleme grave in sistem”, a avertizat cea care in 2005 a devenit ambasadoarea antreprenoriatului feminin din Romania.

Intr-o perioada cand toate tarile europene incearca sa-si sprijine intreprinzatorii, in Romania se vor pierde companii si statul se va trezi cu foarte multi someri”. Anca Vlad vede aici, ca si in cazul returnarii TVA-ului, un alt caz flagrant de „discriminare evidenta in defavoarea IMM-urilor…”

„Noi, ca firma, ne mobilizam energiile pentru ca greutatile sunt ceva ce trebuie infrant”

Nimic nu a putut sa o determine pe Anca Vlad sa renunte la sprijinul acordat comunitatii, fata de care resimte o mare responsabilitate, in calitate de om de afaceri. „Suntem o firma mare si nu ne putem neglija activitatile sociale, care constituie o traditie deja in firma.

Proiectul „de suflet” al Ancai Vlad se numeste Poduri europene, in cadrul caruia a organizat ateliere de creatie pentru artiste plastice din toata Europa, care lucreaza impreuna intr-o sala amenajata special. Impactul asupra creatiei lor, se confeseaza artistele dupa ani, este urias.

Desi se spune ca creatia trebuie sa fie ceva intim, faptul ca pot sa stea de vorba, ca isi pot impartasi cele mai intime ganduri le influenteaza neasteptat de mult cariera, am aflat de la Anca Vlad.

Lista manifestarilor culturale si artistice sponsorizate poate continua cu expozitiile realizatein tara, dar si la Paris sau Berlin.

In 2009, impreuna cu Asociatia Femeilor Creatoare in Arta Plastica din Romania si Federatia Internationala Culturala Feminina a organizat o expozitie de arta feminina contemporana, la Palatul Parlamentului din Bucuresti. Preocuparile pentru arta sunt insa mult mai vaste:”nu le consider cheltuieli, pentru ca business-ul este, de fapt, creatie”.

ANCA VLAD – DATE DINTR-O BIOGRAFIE MAI PUTIN CUNOSCUTA

-Presedinte de onoare al Asociatiei Femeilor Creatoare din Romania, aleasa in Asociatia Internationala a Femeilor Intreprinzatoare

– Leading Women Entrepreneurs of the World;

– Medalia de Aur pentru Excelenta in Practica Afacerilor la Forumul International pentru Excelenta in Afaceri – Geneva 2004;

– Managerul Anului 2005, declarata de Institute of Directors – London.

Preluat de pe bloombiz.ro

Lasa un mesaj