25 DE ANI DE CAPITALISM

INTERVIU CU ANCA VLAD

Ce v-a facut sa urmati Facultatea de Comert Exterior?

Voiam sa calatoresc cat mai mult. Si singura facultate care iti oferea aceasta sansa era Facultatea de Comert Exterior. Era elita ASE-ului, faceam cursuri de doctrine economice internationale, deci eram la curent cu gandirea economica internationala. In plus, am plecat din facultate cu trei limbi straine invatate: engleza, franceza si spaniola. Nefiind casatorita, n-am putut lucra in comertul exterior de la inceput, fiindca persoanele necasatorite nu puteau sa calatoreasca. Asa am ajuns sa lucrez intr-o intreprindere de mobila, la export. Eu cred ca si inainte de Revolutie, cei care voiau sa construiasca ceva, puteau sa o faca. De exemplu: vorbeam foarte bine spaniola si in fiecare vara imi luam cateva saptamani concediu si faceam turnee prin tara cu producatorii de la Havana Club. Ei faceau cursuri de preparare a cocktailurilor prin toate barurile din Romania. Eram si traducator, si organizator, si membru in juriul concursurilor organizate.

Cum ati trecut de la mobila la farmaceutice?

Inca din timpul facultatii am inceput sa lucrez ca traducator. Ma specializasem pe traduceri de medicina. Firma SmithKline Beecham a vrut sa ii reprezint in Romania. Eu trebuia sa organizez conferinte in toata tara, in care sa prezint produsele lor farmaceutice. Un medicament pe care l-am introdus atunci e cel mai popular medicament pentru infectiile respiratorii: Augmentin.

Cum traiati inainte de Revolutie?

Nu traiam deloc prost. Aveam bani pentru ca munceam foarte mult. Aveam un salariu destul de bun, echivalentul a 300 de dolari pe luna, faceam meditatii, traduceri, eram colaborator la tot felul de actiuni. Asa ca, pe langa salariul de 300 de dolari, mai completam cu inca 300.

Revolutia unde v-a prins?

In Bucuresti. Revolutia m-a prins intr-o situatie foarte speciala, pentru ca urma sa ma casatoresc chiar pe 25 decembrie 1989. Eram foarte ocupata cu pregatirile de nunta. Cu toate astea am simtit o tensiune ingrozitoare in aer. Aflasem ce se intamplase la Timisoara.

Si ati facut nunta pana la urma?

Da. Chiar pe 25 decembrie. Eram programati la biserica Amzei, si acolo se trasese. Calcam pe gloante.

Luna de miere a coincis cu prima luna de libertate pentru romani.

Da, dar legea firmelor s-a dat in mai 1990. Atunci am putut sa-mi deschid o firma. Mi s-a parut o oportunitate fantastica sa pot sa fac ceva pe cont propriu. Am parasit sectorul de stat, care oricum era prabusit. Toti oamenii plecau. La stat aveam un impozit de 80%. Deci, primeam salariu 1.800 de dolari si la mine ajungeau 300 de dolari. Si astfel m-am gandit ca, daca lucrez pe cont propriu, o sa economisesc impozitul.

Cum v-a venit ideea sa deschideti o firma de consultanta? Nu stia nimeni, in 1990, ce inseamna consultanta.

La Registrul Comertului nu se mai inscrisese nicio firma de marketing consulting si ma intrebau oamenii de acolo „cum se scrie?“. Vedeti, educatia aia comunista imi daduse termenii. Aveam proprietatea termenilor.

Ce insemna sa faci consultanta atunci?

Ce inseamna si astazi. Ne uitam in DEX.

Dati-ne un exemplu despre ce faceati.

Nu aveam bani sa fac import-export sau distributie, aveam doar puterea mintii. Un exemplu: foarte mult timp m-am ocupat de produse veterinare. Trebuia sa identific nevoia. Ce nevoi avem? Ia sa vedem, cati cai avem, cati porci, cate vite? Iata, asa incepe consultanta. Apoi le iei pe regiuni. Ce boli au animalele? Aaa, porcii de la Timisoara au diaree. Bun, ne ocupam de diareea porcilor. Asta e consultanta: informatii pe care le aduni, le urmaresi si le prelucrezi, transformindu-le intr-un plan de afaceri.

Pentru asta ai nevoie de oameni care sa adune toate informatiile astea, nu?

Nu aveam angajati. Ma duceam eu, toata ziua, de la Timisoara la Tulcea, de la Tulcea la Iasi. Munceam non-stop.

Si pe vremea lui Ceausescu se imbolnaveau animalele. Cum se rezolva chestia asta atunci? Va intreb pentru ca multi oameni de afaceri care au venit din comertul exterior, unde se lucra cu strainatatea, si si-au dezvoltat afaceri dupa Revolutie, au fost acuzati ca si-au folosit cunostintele pe care le acumulasera in sistemul de stat, relatiile, informatiile, pentru a le valorifica dupa Revolutie in scop personal. Cum comentati?

Cunostintele le primesti si le dai. Informatia e libera.

E perceptia omului de rand: ca au existat niste oameni care au contribuit la dezintegrarea statului dupa Revolutie, din interese personale, pentru a se imbogati. Asa se vede acum de pe strada. Oamenii bogati nu sunt bine vazuti.

Asta este marea tristete, pentru ca descurajeaza oamenii sa devina bogati. Dupa Revolutie a fost o dezordine totala in institutiile de stat. Directorii de intreprinderi erau si membri de partid. Cand Partidul Comunist a fost scos in afara legii, ei au inceput sa-si caute de lucru in alta parte. Asta a contribuit la dezintegrarea statului. Anii aceia, 1991 si 1992, cu inflatie de 200%.

Spuneti ca nu aveati bani cand ati infiintat firma de consultanta.

Nu, nu aveam. Timp de un an am facut consultanta. Dupa un an, simpatia strainilor fata de Romania era atat de mare incat am inceput sa primesc marfa fara bani… cu plata peste un an, din partea unor mari firme englezesti.

O faceau numai din simpatie?

Si din interes: interesul de a face bani, profit. Dar aveau incredere in mine. Clientii mei, carora le ofeream consultanta, mi-au cerut sa incep sa fac si comert, ca ma sprijina ei, pentru ca nu prea mai aveau cu cine sa lucreze in Romania.

Dar de ce aveau mai multa incredere in dumneavoastra, Anca Vlad, decat in lantul de farmacii de stat, cu care facusera comert si pana atunci?

Eu eram un om cu care se putea discuta. Eram educata, eram deja specializata in domeniu. Si eram tanara.

Si din aceste motive v-au dat un camion de medicamente?

La inceput a fost unul si apoi mai multe. Da, primul camion de medicamente pe care l-am primit fusese contractat de stat si apoi refuzat, pentru ca n-au mai avut bani sa-l plateasca. Atunci partenerii mi-au spus „Anca, trebuie sa ne ajuti. Noi am produs aceste medicamente cu etichete in limba romana. Trebuie sa vinzi!“. Am avut noroc ca aparusera deja clienti farmacii private. Primii mei clienti au fost farmacia 3F, din Piata Amzei, si niste farmacii din Brasov, din Fagaras. Am vandut bucata cu bucata.

Cum va explicati ca, la cateva luni dupa Revolutie, statul era incapabil sa faca ce facea inainte, adica sa duca la bun sfarsit un contract de import de medicamente?

Ganditi-va ca nu mai exista redactor-sef la ziarul dumneavoastra. Apare dezordinea? Apare. Asa si cu tara…

Dar am avut un nou guvern, multi tehnocrati au ramas pe loc… Statul s-a refacut.

Nu, ani de zile a existat o ceata ingrozitoare. Statul n-a putut sa primeasca acel camion de medicamente pentru ca nu mai avea bani. Si asta a fost un moment foarte favorabil pentru mine. Trebuie sa ai si noroc si curaj. As fi putut sa refuz provocarea. Era totusi un risc, pentru ca atunci cand am primit acel camion aveam un an de zile sa-l platesc. Trebuie sa mearga totul ca pe roate, ca la final sa am bani sa platesc.

Dar englezii astia nu i-au oferit si statului perioada aceasta de un an in care sa plateasca medicamentele?

Nu, statului nu i s-a oferit acest privilegiu. Era o neincredere, presupun. Furnizorii aveau in mine o garantie morala si, vazand ca la stat se schimba de pe o zi pe alta directorii…

Dar dumneavoastra aveati totusi 0 dolari. Financiar nu puteati garanta cu nimic, nu?

Asa e. Dar onoarea si moralitatea sunt mai valoroase decat banii.

Cat ati castigat dupa aceasta afacere?

Dupa ce am vandut camionul de medicamente am ajuns la o cifra de afaceri de 1.5 milioane de dolari. O cifra fantastica. Acum, cand ma gandesc, nu-mi vine sa cred. Eu sunt cea care am facut primele reclame pentru produse cosmetice la televizor: Aquafresh in trei culori protejeaza de trei ori e sloganul meu. Am luat legatura cu BBC-ul. O sa ma intrebati „Cum?“. Cumva, nu stiu… Pur si simplu, i-am cautat, i-am gasit, le-am scris si am cumparat doua seriale care au avut un mare succes. M-am dus cu ele la TVR si le-am spus: va dau aceste doua seriale minunate, dar imi dati reclama cu Aquafresh la inceputul si la finalul fiecarui episod. Filmele acelea au avut un mare succes, iar Aquafresh-ul se vindea direct din camion. Intr-un camion intrau 244.000 de tuburi. Proprietarii de buticuri veneau la depozitul nostru din Giulesti si cumparau baxuri direct din camion.

De ce a avut un asemenea succes pasta de dinti Aquafresh?

Pentru ca era o pasta de dinti in trei culori. Era fermecator cand apasai pe tub sa iasa trei culori, iar reclama televizata iti explica cum actioneaza fiecare culoare. Era seductia Vestului, era ceva de calitate, ceva care nu-ti abraza dintii. Daca v-ati fi spalat cu Maxam din China, cum m-am spalat eu atata timp, ati fi apreciat la acea vreme o pasta de dinti in trei culori. Era un mic lux pe care si-l permitea romanul.

Nu v-ati gandit ca industria farmaceuticelor e o palarie prea mare pentru dumneavoastra, care nu aveati pregatire de specialitate?

Daca nu eu, atunci cine? Asa mi-am spus atunci si asa imi spun si acum. Da, e o palarie mare, dar ce imi lipseste sa o duc?

Vi s-a propus vreodata sa dati un tun?

Mi s-a propus sa iau o fabrica. Erau anii in care sa faceau propuneri. Dar mie imi plac afacerile clare. Nu-mi place cu „hai sa  facem si vom vedea“.

Imi vine in minte un lucru pe care l-ati spus intr-un interviu: ca ati licitat pentru o fabrica de medicamente de la Pitesti fara sa aveti banii pe care i-ati licitat. Asta e un fel de hai sa licitam si vom vedea…

Nu stiam la ce suma se va ajunge cu licitatia. S-a ajuns la o suma mare, trei milioane de dolari, si aveam trei luni sa vin cu banii.

Si ati facut rost de ei…

Faceam niste cursuri de perfectionare profesionala, la Londra. A fost o tema in cadrul cursului de comunicare si relationare. Tema era sa cer unei persoane ceva extraordinar. Si aveam un partener in Londra si am zis „hai sa fac incercarea asta daca tot mi s-a dat o tema: sa il rog frumos sa imi garanteze pentru un credit de 3 milioane de dolari“. Si m-am dus la el si i-am spus „Peter, poti sa ma ajuti si pe mine, uite vreau sa iau un minilant de farmacii si am nevoie de un credit de 3 milioane de dolari?“. „Yes“, a fost raspunsul. Si asa am primit primul credit. Cine nu incearca nu are cum sa castige.

Totul pare atat de simplu in lumea oamenilor bogati. Ceri trei milioane de dolari si ti se dau. E incredibil…

Era minunat cata incredere aveau oamenii in noi, inclusiv investitorii.

E un ceva la mijloc pe care noi nu il intelegem…

Da, lumea s-a schimbat foarte mult. Atunci era un pionierat al capitalismului. Se crea si se spera foarte mult.

Cum priviti curatarea mediului de afaceri prin intermediul Justitiei?

Este semnul unei noi etape, mai corecte, mai normale.

Se simte ca bate un vant de schimbare?

Speram.  Sunt inca lucruri care trebuie rezolvate, cum ar fi introducerea cardului de sanatate. S-a anuntat introducerea lui obligatorie din aprilie si astfel fiecare medicament va fi contorizat. Companiile farmaceutice sunt nemultumite, pentru ca unele medicamente pentru care ele platesc taxa de clawback nu sunt de fapt consumate in Romania. Probabil ca o parte din aceste medicamente sunt exportate, chiar daca ele au fost platite de statul roman. Problema asta exista, pentru ca nu ai cum sa urmaresti daca pacientul care a cumparat a inghitit sau nu pastila si daca el e real sau nu.

Nu vi se pare ca sunt cam multe farmacii? Cel putin in Bucuresti… sunt peste tot.

Vi se pare ca sunt multe farmacii pentru ca nu mai e altceva. Marile lanturi alimentare au eliminat micul comert alimentar, iar magazinele de imbracaminte, incaltaminte, lenjerie, toate au disparut si sunt in mall-uri acum. Farmaciile, prin natura lor, trebuie sa fie in cartier, langa om, mai ales langa pensioner, si atunci vi se par multe. Dar eu am verificat si suntem in media europeana. Oricum, nu mai e voie sa se deschida noi farmacii in Bucuresti. Daca vedeti ca se deschide o noua farmacie langa blocul dumneavoastra sa stiti ca e vorba de o relocare. Se muta dintr-un loc fara vad intr-un loc cu trafic mai bun.

E mai dificil sa reusesti in mediul de afaceri din Romania ca femeie?

Da, sigur ca e mai dificil. Barbatii se simt mai bine sa negocieze intre ei. Au limbajul lor, aluziile lor, berea lor. Si atunci, in relatia cu o femeie sunt mai crispati si mai retinuti. In sensul asta e mai greu. Si la o banca, la inceput, cand te duceai, era mai greu ca femeie decat ca barbat. Dar si bancile si-au dat seama de faptul ca femeile prezinta un risc financiar mai mic. Femeile manager, mai ales cand sunt mame, sunt extrem de prudente si atente in deciziile pe care le iau.

 

Sursa: adevarul.ro

Lasa un mesaj