Anca Vlad, laureata la Gala Business Hall of Fame 2012

In luna mai a acestui an, la Ateneul Roman din Bucuresti a avut loc cea de-a doua editie a Galei Business Hall of Fame. In cadrul evenimentului, Anca Vlad, presedinte Fildas Catena Group, a fost premiata pentru realizarile exceptionale din sectorul business romanesc.

In acordarea premiilor, criteriile de selectie au fost viziunea si leadership-ul, impactul asupra economiei nationale, implicarea sociala si exemplul de reusita in profesie. Alaturi de Anca Vlad, au fost laureate alte 5 personalitati importante pe piata de business din Romania: Radu Georgescu, presedinte al Grup Gecad, Marius Ghenea, presedinte al FIT Distribution, Steven van Groningen, CEO Raiffeisen Bank, Florin Talpes, manager al Softwin, si Radu Timis, presedinte al companiei Cristim.

 

Business Hall of Fame este un eveniment international prestigios, organizat global de catre Junior Achivement si dedicat recunoasterii contributiei unor lideri, manageri sau antreprenori la dezvoltarea economica si sociala a comunitatii. In Canada si Statele Unite ale Americii proiectul are o traditie de peste 30 de ani.

Text: Sabina Ghiormescu

Cinci mari companii de pe piaţa locală au fost premiate pentru implicarea în pregătirea practică a tinerilor pentru integrarea lor în mediul de afaceri în cadrul evenimentului Business Hall of Fame, organizat aseară de Junior Achievement România, organizaţie non- profit de educare a tinerilor în sectorul economiei de piaţă. Viziune şi leadership, impact asupra economiei naţionale, implicare socială şi exemplul de reuşită în profesie sunt criteriile de selecţie ce le-au adus altor şase manageri premiile Business Hall of Fame 2012. Aceştia sunt Radu Georgescu, preşedinte al Grup Gecad, Marius Ghenea, preşedinte al FIT Distribution, Steven van Groningen, CEO Raiffeisen Bank, Florin Talpeş, manager al Softwin, Radu Timiş, preşedinte al companiei Cristim şi Anca Vlad, manager Fildas Catena Grup.

La a doua ediţie, comitetul de selecţie a desemnat şase personalităţi care au inaugurat Business Hall of Fame®în România, în cadrul ceremoniei organizate la Ateneul Român din Bucureşti.

Pentru alegerea laureaţilor, ca modele în comunitatea de afaceri şi în societatea românească, s-a urmărit îndeplinirea criteriilor stabilite la nivel internaţional:

Viziune şi leadership în conducerea unei organizaţii,

Impact asupra economiei naţionale,

Implicare în comunitate,

Model de reuşită în profesie.

Ca lideri în mediul economic, laureaţii trebuie să se fi făcut remarcaţi prin locurile de muncă pe care le-au creat, cât şi prin produsele şi serviciile dezvoltate în România, în vederea atingerii unui standard de viaţă comparabil cu cel din Uniunea Europeană.

Ca mentori, laureaţii trebuie să reprezinte un model de succes pentru tinerii manageri şi antreprenori.