Conferinta Antreprenoriatul Feminin – Editia a II-a/Anca Vlad, CATENA GRUP: „O afacere de succes nu se poate construi fara sa-ti asumi riscuri”

Anca Vlad, presedintele Catena Grup, este un fervent sustinator al spiritului antreprenorial si considera ca nu poti avea o afacere de succes fara sa-ti asumi riscuri.

 

Domnia sa a incurajat femeile antreprenor si a tinut sa mentioneze: „Trebuie sa-ti asumi riscul sa investesti banii proprii sau sa iei credit de la banca. Mai trebuie sa inveti sa delegi competentele catre angajati si sa reinvestesti profitul daca vrei sa te dezvolti. Femeile antreprenor sunt mult mai prudente atunci cand contracteaza credite si isi dezvolta afacerile lin, durabil. De aceea multe banci acorda mai usor imprumuturi femeilor antreprenor, pentru ca sunt foarte atente la detalii, sunt mai calculate si au o apetenta mai mica la risc decat barbatii”.

 

Presedintele Catena Grup sustine ca antreprenoriatul trebuie sprijinit atat de stat, cat si de oamenii de afaceri cu experienta. Domnia sa apreciaza: „Oferta de credite trebuie mai bine adaptata realitatii, iar firmele mici au probleme in a se dezvolta in companii medii din cauza temerii asumarii riscurilor creditarii, dar si din cauza reticentei antreprenorilor in a-si delega competentele catre executivi”. Anca Vlad a incurajat tinerele antreprenoare sa-si asume riscuri calculate in afaceri si sa relationeze mai mult cu „lumea barbatilor”.
Doamna Vlad apreciaza: „La inceputul anilor ’90 am pornit cu un capital care echivala cu trei sferturi dintr-o Dacie. Acum, Grupul Catena a ajuns la afaceri de peste 300 milioane de euro. Sunt multumita de evolutie, dar continui sa dezvolt idei noi”.
Presedintele Catena Grup a declarat ca a infiintat compania Nutrition Research SRL, care a obtinut brevet de inventie pentru produse sanatoase, bazate pe fibre si omega 3 vegetal si care pot fi consumate de diabetici dar si de persoane care vor sa slabeasca. Domnia sa a mentionat ca a pus inventia in practica si a intrat in productie si cu ajutorul fondurilor europene. Primele produse elaborate sunt Nucita si Sante, cu un indice glicemic scazut.  


Mai, 2014, bursa.ro,