20 de ani de capitalism – Anca Vlad: Capitalismul mi-a dat libertatea economica. Ar fi fost foarte trist sa raman un sef de birou si sa fac munca repetitiva

Anca Vlad, proprietara distribuitorului de medicamente Fildas si a retelei de farmacii Catena, a creat firma cu numarul 800 in primii ani de capitalism din Romania, iar astazi grupul pe care il controleaza ruleaza afaceri de peste 200 mil. euro, cu peste 1.000 de angajati.

„Capitalismul mi-a dat in mod cert capacitatea de a-mi realiza potentialul, libertatea economica pe care am avut-o. Mi-a dat capacitatea de a crea. Ar fi fost foarte trist sa raman un sef de birou si sa fac o munca repetitiva”, spune Anca Vlad.

A vrut sa fie chimista, insa a intrat la Academia de Studii Economice (ASE) datorita unei profesoare care i-a spus ca are inclinatii inspre partea economica, spre nemultumirea parintilor care erau amandoi ingineri.

Munca a inceput-o inca din timpul liceului, cand lucra intr-un laborator de chimie, inlocuind laboratii care plecau in concediu, iar apoi „ca orice ASE-ist care vrea un banut”, a lucrat ca si ghid la mare.

„Facultatea a fost o perioada intensa in viata mea. Faceam si ghidarie, mai faceam si traduceri pentru Camera de Comert. Toate explica legaturile de mai tarziu. Eram traducator de engleza si franceza. Ma specializasem pe prospecte medicale si medicamente. Ori de cate ori venea o firma farmaceutica in Romania ma contactau pe mine pentru traduceri si pentru prospectele medicamentelor”, isi aminteste Vlad.

Dupa industria mobilei a lucrat in cea de medicamente

Astfel a avut primul contact cu industria de medicamente, domeniu in care avea sa-si dezvolte mai tarziu afacerile. Dupa ce a terminat facultatea a primit repartitia in Bucuresti la actualul producator Silvarom.

„Pozitia a fost de economist export, iar dupa doi ani m-au facut sefa la export. Dupa cinci ani am ajuns sa ma ocup de planul de export al intregii tari, insa am pastrat tot timpul legatura cu Camera de Comert si cu medicamentele. Am continuat sa traduc in timpul liber la congrese, la simpozioane. Asa incat in 1987 cand una dintre firmele pentru care lucrasem a dorit sa-si deschida un birou in Romania am primit jobul de reprezentant national”, spune Anca Vlad.

Era vorba de firma Beecham care astazi a devenit GlaxoSmithKline (GSK), unul dintre principalii jucatori de pe piata farmaceutica.

A plecat de la stat din cauza banilor foarte putini si a degringoladei totale din acea perioada, iar dupa ce a lucrat la Beecham in 1990 a pornit la drum cu propria firma de marketing, care a fost inregistrata cu numarul 800, intr-o perioada in care functionarii nu au stiut cum sa scrie „marketing” si „toata lumea merge in Turcia sa cumpere haine si sa le vanda la suprapret”.

„Am zis ca daca exista o sansa si putem sa lucram pe cont propriu, hai sa-mi incerc puterile si norocul”, mai spune ea.

Isi aminteste ca primii clienti au venit destul de greu, dupa mai multe luni de incercari.

„Cinci luni de zile am tot scris. La vremea aceea nu existau mail-uri iar fax-ul costa foarte mult. Mergeam la cabina telex si trimiteam peste tot sa-mi ofer serviciile. Initial a aparut o firma de medicina veterinara si apoi m-au contactat si cei de la SmithKline Beecham mai greu pentru ca erau suparati si apoi o firma de cosmetica. Am facut apoi o nebunie”, mai spune ea.

„Nebunia” a presupus achizitionarea de filme de la BBC pe care le-a oferit Televiziunii Romane contra unui minut de publicitate la fiecare episod. Era vorba despre un film cu antreprenori care a rulat multi ani, iar reclamele pe care le-a adus au fost cele la pasta de dinti Aquafresh. „Asa am inceput sa facem primele profituri”, afirma ea.

De la vanzarea de medicamente, la achizitii de farmacii

In 1993 a pus bazele Fildas Trading, iar „in timp ce se inmultea numarul de clienti, se inmultea si numarul de furnizori”. Primele farmacii cu care a lucrat au fost cele din zona Fagarasului si zona Brasovului, apoi cele din Tulcea. „Ma ocupam personal si de import si de acte si de vanzari pana cand am fost sapte. Apoi am ajuns la 30, apoi la 50, apoi la 100 de angajati”, spune ea.

Despre perioada 1993 spune ca a fost foarte interesanta, „cu foarte multa energie care s-a consumat in anii aceia”.

In 1993, in perioada cand a stat acasa dupa ce nascuse primul copil, un competitor care dorea sa intre in piata i-a convins toti angajatii sa se mute la firma de medicamente pe care el o punea pe picioare. Catalogheaza momentul ca fiind „destul de dur”, insa spune ca a trebuit sa ocupe toate pozitiile pentru ca avea obligatii comerciale.

„Imi amintesc ca am programat intr-o zi 70 de interviuri. Probabil ca au venit 60 de persoane. Oamenii cu care am discutat in ziua aceea, inclusiv CEO-ul de astazi, inclusiv analistul economic-financiar, inclusiv COO, toti au fost angajati in acea zi si sunt cu mine de atunci”, spune ea.

Urmatorul moment pe care il rememoreaza este cel din 1999, „cand distributia putea sa dea faliment”, pentru ca leul se devaloriza de pe o zi pe alta. Insa situatia a fost depasita prin negocierea unei marje mai mari cu Ministerul Sanatatii.

Tot in 1999 a aparut si Catena, astazi a doua retea de farmacii dupa Sensiblu, parte a grupului A&D Pharma.

„Noi nu eram un retailer. Dar exista deja un lant farmaceutic in Romania, Sensiblu, care se dezvolta si care apartinea unui distribuitor, Mediplus. Am spus ca daca aceasta este tendinta pietei, ca un distribuitor sa dezvolte si retailul, si la noi nu se intampla acest lucru, atunci nu vom face fata provocarilor ulterioare. Nu aveam know-how si se punea problema achizitionarii unei firme”, mai spune Vlad.

A platit pentru achizitia Argesfarm in ultimul moment

In acel an statul a inceput privatizarile oficiilor farmaceutice regionale, iar Fildas a intrat in licitatia pentru achizitia Argesfarm, care avea 60 de farmacii, dintre care 30 in zonele rurale, adica „un punct de pornire foarte bun”. A licitat si a castigat, insa s-a pus problema fondurilor cu care sa sustina aceasta achizitie.

„Pe vremea aceea, aveai bani, nu aveai, licitai si beneficiai de trei luni in care sa-i strangi, astfel ca m-am dus la banci. Bineinteles ca la banci nu puteai face nimic. Existau si fonduri de investitii pe piata si ma gandeam ca ne puteam asocia cu ei, dar s-a intamplat ceva foarte amuzant. Am fost la un curs dezvoltare personala la Londra, iar una dintre tehnici era sa-ti aduni curajul si sa ceri ceva nemaipomenit cuiva. Am facut exercitiul cu un partener, patronul unei companii specializate in medicamente si produse chimice de uz larg”, afirma ea.

Nu a obtinut creditul de la acea persoana, insa a primit o garantie bancara, cu care a putut primi banii. „Am obtinut creditul si am semnat dispozitia de plata in aceeasi zi, in ultima zi in care o puteam face la ora 18:00. Asa a fost achizitionat Argesfarm.”

Despre perioada 2000-2008 spune ca a fost una de mare crestere, cu multe deschideri si dezvoltari regionale.

Penalizati pentru ca sunt firma romaneasca

Creditul comercial (termenul de plata) este mult mai important pentru orice companie decat creditul bancar, pentru ca in primul rand este mai usor de obtinut, in timp ce creditul bancar blocheaza activele, costa foarte mult, iar orice banca te conditioneaza. Aceasta a fost una dintre primele lectii pe care le-a invatat din antreprenoriat. „Cu cat termenul de plata este mai mare, cu atat tu poti sa lucrezi cu banul, sa produci un profit suplimentar”, afirma ea.

Firmele din grupul Fildas sunt inregistrate in Romania, insa lucrul aceasta creeaza neplaceri.

„Eu am tinut foarte mult sa avem sediul in Romania, sa fim firma romaneasca. Este usor sa te muti in Cipru, in Olanda si sa platesti taxe mai putine, insa la un moment dat vrei sa demonstrezi si ca se poate ca firma romaneasca. Am platit pretul insa. Avem 30% pierdere de punctaj la rating fata de orice firma straina numai pentru ca suntem romani”, spunea Anca Vlad. Antreprenoarea adauga faptul ca pierderea de punctaj a fost cauzata de instabilitate.

„A fost foarte dificil la sfarsitul anului trecut. Din cauza crizei, bancile americane chiar prezente in piata romaneasca au inceput sa dea avertismente privind Romania chiar negative. A fost o perioada mai grea, dar credem ca prin modul in care firma s-a comportat in tot acest timp in care am facut tot ce am putut sa ne platim la timp facturile, uneori chiar si in avans. Noi plateam in februarie cu un avans de 3-4 luni ca sa vada ca suntem seriosi”, mai spune Anca Vlad.

Proprietara Fildas mai spune ca situatia dificila din 2009 a fost depasita prin renuntarea la investitii si printr-o restructurare derulata anul trecut, cand a anticipat ce avea sa se intampla in urma semnalelor pe care le avea din Germania. De asemenea, anul viitor Fildas va negocia extinderea cu inca cinci ani a finantarii.

„Avem un plan pe cinci ani si pornind de la acesta pe un an, si apoi ajustam in cadrul trimestrului.”

Fildas Trading unul din principalii distribuitori de medicamente, si-a bugetat pentru acest an o cifra de afaceri de circa 770 mil. lei (183 mil. euro). Anul trecut compania a avut o cifra de afaceri de 188 mil. euro si pierderi de 12,4 mil. euro, potrivit datelor Ministerului de Finante;

Distribuitorul a atras in 2007 o finantare de 70 mil. euro, iar anul viitor va negocia extinderea creditului cu inca cinci ani.

Reteaua de farmacii Catena

Mizeaza in acest an pe afaceri de peste 100 mil. euro, in crestere cu 16% comparativ cu nivelul din 2008, si ar deveni in acest fel a treia retea de pe piata locala care depaseste acest prag dupa Sensiblu si Dona;

Catena opereaza 200 de unitati, dintre care 175 in mediul urban si 25 in mediul rural. Anul trecut Catena a deschis 12 farmacii in urma unor investitii de 4 milioane de euro.

Ce spune despre

Inceputurile ca antreprenor:

Cinci luni de zile am tot scris. La vremea aceea nu existau mail-uri si fax-ul costa foarte mult. Mergeam la cabina telex si trimiteam peste tot sa-mi ofer serviciile. Initial a aparut o firma de medicina veterinara si apoi m-au contactat si cei de la SmithKline Beecham mai greu pentru ca erau suparati si apoi o firma de cosmetica. Am facut apoi o nebunie.

Dezvoltarea afacerii:

Ma ocupam personal si de import si de acte si de vanzari pana cand am fost sapte. Apoi am ajuns la 30, apoi la 50, apoi la 100 de angajati.

Ce a facut dupa ce a ramas fara toTi angajaTii: Imi amintesc ca am programat intr-o zi 70 de interviuri. Probabil ca au venit 60 de persoane. Oamenii cu care am discutat in ziua aceea, inclusiv CEO-ul de astazi, inclusiv analistul economic-financiar, inclusiv COO, toti au fost angajati in acea zi si sunt cu mine de atunci.

Cum a aparut Catena:

Am spus ca daca aceasta este tendinta pietei, ca un distribuitor sa dezvolte si retailul, iar la noi nu se intampla acest lucru, atunci nu vom face fata provocarilor ulterioare. Nu aveam know-how si se punea problema achizitionarii unei firme.

Dificultatile unei firme romanesti:

Eu am tinut foarte mult sa avem sediul in Romania, sa fim firma romaneasca.

Este usor sa te muti in Cipru, in Olanda si sa platesti taxe mai putine. Insa la un moment dat vrei sa demonstrezi si ca se poate ca firma romaneasca. Am platit pretul insa.

Avem 30% pierdere de punctaj la rating fata de orice firma straina numai pentru ca suntem romani

Preluat de pe zf.ro