Anca Vlad, Fildas-Catena Grup: Peste trei sferturi din profiturile nete declarate la nivelul României sunt obţinute de companiile româneşti

Peste trei sferturi din profiturile nete declarate la nivelul României sunt obţinute de companiile româneşti, a declarat, joi, Anca Vlad, preşedinte Fildas-Catena Grup şi vicepreşedinte al Confederaţiei Naţionale a Patronatelor din România.

„Capitalul autohton este o sursă importantă de creştere economică. 77% din profiturile nete declarate la nivelul României sunt obţinute de companiile româneşti. Diferenţa de 23% de companiile cu capital străin. Contribuţia capitalului românesc la valoarea adăugată brută este de 3 ori mai mare comparativ cu cea a capitalului străin. Există un ataşament vizibil al antreprenorilor români faţă de economia naţională. Aproape 100% din capitalul românesc este investit în România. Doar circa 1% din investiţiile străine directe de peste 345 de miliarde euro în 2014 ale ţărilor din Uniunea Europeană a fost direcţionat către România. Nu putem considera că există un mare apetit de investire în România, nu convingem şi ştim de ce nu convingem”, a spus Vlad.

>>> articolul integral este disponibil pe Capital.ro