Cum va arăta România peste 20 de ani. Ce spune Anca Vlad, fondatoarea grupului Fildas (farmaciile Catena)

„România este situată pe un continent dinamic, cu un grad înalt de dezvoltare economică, dar şi cu un nivel de conştiinţă ecologică şi socială mai evoluată decât în alte părţi ale lumii. Mă aştept ca amprenta europeană să se pună mai puternic pe ţara noastră, dar să ne şi descoperim unicitatea ca popor.

Consider că inteligenţa generaţiilor care se vor forma în viitorii ani ne va propulsa în rândul ţărilor cu un nivel IT peste media europeană. Tinerii români sunt interesaţi de tehnologii noi, de digitalizare şi robotizare.

Talentul pentru limbi străine şi versatilitatea culturală (mă re­fer la uşurinţa cu care ne adaptăm altor culturi) au determinat plecarea unor mase mari de oameni din ţară. Posibilitatea de a lucra de acasă pentru clienţii internaţionali va duce la dimi­nua­rea acestui fenomen şi îmbunătăţirea nivelului de trai în România.

Cum infrastructura este situată la cel mai scăzut nivel posibil, avem şansa de a veni cu soluţii ultramoderne care să acopere rapid decalajul: putem trece direct la transportul feroviar cu sisteme magnetice care ne vor duce dintr-un colţ în altul al ţării cu 350 km pe oră, distribuţia de mărfuri se va face cu ajutorul dronelor, în timp ce circulaţia în marile oraşe se va fluidiza prin utilizarea vehiculelor electrice de gabarit redus.

Câştigătorii viitorului vor fi industriile creative, cele pe bază de inteligenţă artificială şi turismul. Domeniul serviciilor de sănătate va fi dominat de aplicaţii de automonitorizare şi telemedicină. Antibioticele vor deveni ineficiente şi atunci va trebui pus accentul pe dezvoltarea propriei imunităţi a pacienţilor pentru a lupta cu patogenii. Educaţia medicilor şi a farmaciştilor români, recunoscuţi ca profesionişti de nivel european, va face diferenţa în ceea ce priveşte calitatea vieţii în România.

Guvernarea va fi complet informatizată – ceea ce va favoriza eficientizarea relaţiei cu contribuabilii companii şi cetăţenii.

Toate aceste premise există – motiv pentru care privesc cu mult entuziasm următorii 20 de ani.  Dacă ne gândim la ce s-a întâmplat în ultimele două decade, ne dăm seama de potenţialul uriaş care există pentru perioada următoare. Apare o condiţie: modernizarea învăţământului, trecerea la formule de învăţare prin experiment şi lecţii practice, renunţarea la ore interminabile fără dialog şi stimulare a gândirii investigative şi creative.“

Articol preluat de pe ZF.ro