Anca Vlad, fondatoarea Grupului Fildas-Catena, a fost inclusă în Topul Champions of Resilience, realizat de revista Forbes

Forbes România a realizat Topul Campionilor Rezilienței, într-un an marcat, din nou, de efectele pandemiei. Ar fi o naivitate să credem că, în al doilea an de pandemie, mediul de afaceri din România a avut o viaţă mai bună decât în 2020. Dimpotrivă! Efectele crizei sanitare s-au resimţit în economie ca nişte unde de şoc, mai uşoare, mai puternice, unele chiar violente. Liderii companiilor au avut capacitatea să le anticipeze, să le înfrunte şi să meargă mai departe. Asta înseamnă rezilienţă în business: să iei în plin şocul unei lovituri, dar să rămâi în picioare şi, mai mult, să creşti de parcă nici n-ar exista o criză. „Forbes România” vă propune să-i descoperiţi pe cei mai importanţi reprezentanţi ai mediului de business autohton ale căror afaceri au rezistat și au prosperat într-o perioadă plină de şocuri. Ei sunt aleşii crizei: Champions of Resilience, prezizează revista Forbes.

Printre cei incluși în acest top se numără și antreprenoarea Anca Vlad, Președintele Grupului Fildas-Catena.