Forbes: 50 Cele mai influente femei din România, Ediția 2025. Locul 1, Anca Vlad – Fondatoarea Grupului Fildas-Catena

Anca Vlad, fondatoarea Grupului Fildas‑Catena, lider în distribuția și retailul farmaceutic, se numără printre primii antreprenori care și-au lansat afacerile la începutul anilor ’90, reușind să dezvolte companii puternice și reprezentative într-un domeniu complex și concurențial.

Și-a înființat mai întâi un birou de marketing care avea ca obiect de activitate prestarea serviciilor de consultanță. Cel dintâi client avea să vină după șase luni. „S-a întâmplat să fie un reprezentant al unei companii străine pentru care lucrasem. După un timp, când am simțit că există nevoi certe în piață, am hotărât să înființez o societate comercială care să facă distribuție de produse farmaceutice atât de uz uman, cât și veterinar, dar și de produse cosmetice”, spunea Anca Vlad. Așa a apărut compania Fildas. S-a început cu o cifră de afaceri de 1,5 milioane de dolari, în 1991, iar firma avea șapte angajați. În 1993, a luat ființă Fildas Trading SRL. Toate livrările din anii de început au fost făcute către Fildas pe „încredere”, fără instrumente de garantare, cu plată pe măsura vânzării și un comision relativ redus. Dar vestea că există o companie privată românească serioasă în domeniul farma și al cosmeticelor a ajuns la multe companii care aveau să devină, treptat, furnizori.

În anul 2023, cifra de afaceri s-a ridicat la 6,9 miliarde de lei, potrivit ultimelor date disponibile, fiind cea mai bună performanță de la înființarea acestei societăți. Studiul „Cele mai profitabile 100 de companii din România”, realizat de Forbes România pe baza datelor CreditSky, arată că Fildas Trading este cea mai profitabilă firmă deținută de o femeie din România. La nivel național, compania operează 16 depozite, cu o suprafață totală de 60.000 mp, neutră energetic, și o flotă auto de 400 de autoutilitare.

În 1999, a fost creată și partea de retail, prin achiziția unei companii care deținea o rețea de 30 de farmacii și un depozit la Pitești. Ulterior, investind și reinvestind profiturile în dezvoltare, s-a ajuns la o rețea de sute de farmacii în toată țara, sub brandul Catena. Catena are în prezent aproape 1.000 de unități și aproape 7.000 de angajați. Conform celor mai recente informații disponibile, farmaciile Catena au realizat în 2023 o cifră totală de afaceri de circa 7,1 miliarde de lei. În prezent, Alexandru Vlad, fiul fondatoarei, absolvent al Universității Cambridge și al University College London, ocupă funcția de președinte al Grupului.

Anca Vlad este vicepreședinte al Asociației Oamenilor de Afaceri din România și al organizației Family Business Network România. Din anul 2021, este și membru al Comitetului Executiv al Federației Europene European Family Businesses, cu sediul la Bruxelles.

Anca Vlad este un susținător activ al vieții culturale și sociale românești. Pasiunea ei, încă din studenție, a fost și a rămas arta plastică. Începând din acest an, Fundația Fildas Art inițiază un proiect de confluență a artelor numit Vila Catena, unde publicul larg va putea admira și înțelege simultan opera marilor maeștri ai picturii românești, în concordanță cu căutările tinerilor artiști. Fondatoarea Catena apreciază și susține constant efortul echipelor de la Salvați Copiii România, Hospice „Casa Speranței”, OvidiuRo, Light into Europe, Fundația Renașterea și alte organizații cu scop caritabil. Prin intermediul Fundației Fildas Art sunt susținute și promovate și producții cinematografice românești, cu precădere ale regizorilor Cristian Mungiu, Cătălin Mitulescu și Tudor Giurgiu.

Anca Vlad este de mai mulți ani lider detașat în topul celor mai puternice femei din România, realizat de Forbes România.

Sursa: Forbes.ro