Anca Vlad, fondatoarea Grupului Fildas-Catena, a fost premiată în cadrul Galei „Personality of the Year 2025”, organizată de Forbes România & TEILOR – unul dintre cele mai importante evenimente de business ale anului, dedicat recunoașterii liderilor cu impact major în mediul economic românesc.
Premiul a fost acordat doamnei Anca Vlad pentru contribuția sa constantă la dezvoltarea și realizările Grupului Fildas-Catena, pentru puternicul său leadership și pentru modul în care a reușit să conducă un business românesc 100% integrat.
Distincția i-a fost înmânată de Virginia Oțel, Director Comunicare Corporativă la Garanti BBVA România, în semn de apreciere pentru contribuția sa remarcabilă la dezvoltarea sănătoasă și durabilă a pieței farmaceutice din România.
Forbes România & TEILOR Personality of the Year Gala este un eveniment anual care aduce în prim-plan lideri vizionari din diverse sectoare de activitate, oferind recunoaștere celor care, prin viziune și rezultate, inspiră comunitatea de business.
Într-un context economic complex, Grupul Fildas-Catena a continuat să își consolideze poziția de lider pe piața farmaceutică autohtonă. Angajamentul față de comunitate și orientarea către pacient rămân piloni strategici ai companiei, reflectând o cultură organizațională construită pe echilibru, perseverență și responsabilitate față de cei pe care îi deservește.
La cea de-a 25-a ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun, un eveniment-manifest pentru dreptul egal la educație, Catena a continuat să fie parte din inima acestui act caritabil. A contribuit la un rezultat istoric: peste 1 milion de euro strânși pentru susținerea a peste 15.000 de copii aflați în risc de sărăcie și excluziune socială.
Într-o seară în care generozitatea a devenit țelul comun al tuturor celor prezenți, cele 24 de creații licitate au demonstrat încă o dată puterea solidarității și a comunității.
De la designeri iconici la tineri artiști, participanții la ediția 2025 au transformat bradul de Crăciun într-o expresie vizuală a implicării și responsabilității sociale. Fiecare lucrare spune o poveste, iar acestea devin, prin generozitatea celor care au licitat, un instrument real de schimbare socială. De altfel, Festivalul organizat de Salvați Copiii – România a reușit, an de an, să creeze o punte între artă și generozitate.
Cea mai licitată lucrare, „Un Arbore Cosmic al Vieții”, semnată de Vlad Nancă, a fost adjudecată prin efortul comun al Catena și al altor parteneri implicați.
Grupul Fildas-Catena a confirmat, și în acest an, angajamentul profund față de cauzele sociale care sprijină educația și dezvoltarea copiilor vulnerabili. Prin participarea activă la licitații, Fildas-Catena a achiziționat o serie de brazi cu semnificație artistică și emoțională deosebită:
Îngerul
Realizat de Doina Levintza
O reprezentare simbolică a îngerului ca mesager divin și protector, bradul „Îngerul” transmite speranță, lumină și alinare. Lucrarea evocă ideea de ocrotire și iubire, asemenea unui înger păzitor care veghează asupra oamenilor.
Voltaquin
Realizat de Mihai Popescu & Twins Studio
„Voltaquin” este un brad arhitectural, sculptural, construit din alamă lustruită, elemente de sticlă și componente 3D printate, care transformă lumina într-un spectacol fascinant.
Un Arbore Cosmic al Vieții
Realizat de Vlad Nancă
Lucrare-mozaic inspirată de explorarea spațiului și de imaginarul unui viitor feminist, „Un Arbore Cosmic al Vieții” este un ansamblu modular configurabil în două forme autonome: una simbolizând echilibrul și acumularea în timp, cealaltă dialogul, dualitatea și expansiunea cosmosului. Ambele versiuni sunt unite prin aceeași structură simbolică.
Timpul
Realizat de Damiana Păun (Vorbește Lumea, PRO TV)
„Timpul” înfățișează două lumi: „atunci” — amintirea luminoasă a copilăriei de la țară, și „acum” — orașul agitat, modern, plin de contraste. Bradul vorbește despre rădăcini invizibile, dar simțite, despre clipe care trec și despre devenire. Privindu-l, te regăsești prins între ce ai fost și ce ai devenit.
Inimi curajoase, ramuri de lumină
Realizat de Simona & Gabriel Gherasim – Gallantique Boutique
O lucrare inspirată de povestea copiilor sprijiniți de Salvați Copiii. Albul ramurilor simbolizează pașii lor fragili, iar roșul — curajul și inima care nu renunță niciodată. Elementele naturale amintesc că puterea și frumusețea cresc din răbdare și grijă. Fiecare detaliu spune povestea unui copil care poate înflori atunci când cineva îl vede, îl sprijină și crede în el. Realizat cu implicarea plină de dragoste a bunicilor Elena și Gherasim Lazăr.
Îmbrățișare de mătase
Realizat de Laura Hîncu & El Jardin
Un arbore natural cu rădăcină, învelit într-o fundă de mătase, „Îmbrățișare de mătase” vorbește despre blândețe, protecție și dăruire. Lucrarea este o invitație la grijă — pentru copii, pentru viitor, pentru natură. După licitație, bradul va fi plantat într-un loc ales de câștigător, ca simbol al binelui care, odată sădit, continuă să crească și să rămână o prezență verde, constantă.
Lumina Ocrotitoare
Realizat de Diana Nicolaie & Ela Crăciun
Creat ca un omagiu pentru copiii ale căror voci nu sunt auzite suficient, „Lumina Ocrotitoare” are în centru un ax vertical din sticlă albastră — simbol al fragilității lor, frumoasă și transparentă, dar totodată rezistentă. În interior pulsează o lumină caldă, asemenea speranței care crește în fiecare copil atunci când este văzut și protejat.
Lucrarea afirmă promisiunea că lumina fiecărui copil merită păstrată vie.
Bradul dulce
Realizat de Dhaniel Nora & Purple Flowers
„Bradul dulce” aduce împreună bucuria copilăriei și magia sărbătorilor. Decorat în tonuri de roșu și alb, cu elemente inspirate din universul deserturilor, bradul evocă bucurie și răsfăț. O creație care aduce căldură și spiritul generos al Crăciunului.
Bradul meseriilor
Realizat de Adela Pârvu, cu sprijinul Tubadzin România
„Bradul Meseriilor” vorbește despre șansa fiecărui copil de a învăța o meserie și de a-și construi propriul drum. O invitație de a înțelege că, atunci când susținem educația, clădim oameni și deschidem viitorul.
Lucrarea este un obiect decorativ modular, gândit să aibă o viață lungă dincolo de festival.
Povestea Bradului Infinit
Realizat de Nicu Bocancea & Florăria Iris
„Povestea Bradului Infinit” vorbește despre legătura care se naște atunci când oamenii aleg să fie alături de copii. Trunchiul modelat în forma semnului infinitului simbolizează continuitatea gesturilor de grijă, sprijin și solidaritate — un drum care merge mereu înainte.
Portalul copilăriei
Realizat de Salvați Copiii, cu sprijinul Ștefaniei Mircea
„Portalul copilăriei” reînvie vizual lumea poveștilor și magia Ajunului de Crăciun — mirosul de portocale, turtă dulce și farmecul dorințelor copilărești. Dincolo de nostalgie, bradul transmite mesajul că miracolul Crăciunului rămâne viu atât timp cât nu uităm să visăm și să redescoperim lumina interioară pe care o păstrăm în noi încă din copilărie.
Prin aceste gesturi, Grupul Fildas-Catena își reafirmă rolul de partener de tradiție al Festivalului Brazilor de Crăciun — un parteneriat bazat pe valori, respect și responsabilitate față de viitorul copiilor din România.
Un angajament ferm pentru viitorul copiilor
Implicarea Catena în susținerea, de peste 20 de ani, a acestui eveniment caritabil, reprezintă un angajament care nu presupune doar donații, ci s-a transformat într-o poveste care, an de an, adaugă pagini unei frumoase povești despre importanța educației copiilor.
De-a lungul celor 25 de ediții, Festivalul Brazilor de Crăciun s-a transformat într-un veritabil pol al solidarității. Până în prezent, peste 10 milioane de euro au fost strânși în sprijinul a 272.127 de copii, prin programe precum „Școală după Școală”, „A doua Șansă”, grădinițe estivale, consiliere psihologică și sprijin socio-economic pentru familii.
Fiecare ediție este o mărturie că binele este se transmite, iar fiecare contribuție deschide un drum nou către educație și speranță.
Festivalul Brazilor de Crăciun aduce în atenția publicului o realitate care nu poate fi ignorată: în România, peste 33,8% dintre copii trăiesc în risc de sărăcie sau excluziune socială, iar pentru familiile vulnerabile, participarea copiilor la educație devine un efort deseori imposibil fără sprijin extern. Conform datelor Salvați Copiii, aproape 58% dintre familiile din programele organizației nu își pot acoperi cheltuielile elementare legate de școală, procentul crescând dramatic în situații de sărăcie severă.
Catena – Farmacia Inimii continuă tradiția de a sprijini inițiativele care aduc reală schimbare în viețile copiilor vulnerabili din România. Și în acest an, brandul farma este partener principal al Festivalului Brazilor de Crăciun, ajuns la ediția aniversară cu numărul XXV – o veritabilă ediție-manifest, dedicată solidarității și responsabilității sociale.
Conferința de lansare și prezentare a celor 23 de brazi unicat a reunit artiști, designeri și susținători ai cauzei dusă mai departe de Salvați Copiii România de 25 de ani.
În mesajul său, Anca Vlad, fondatoarea Grupului Fildas–Catena, a subliniat relația de lungă durată cu Salvați Copiii și sprijinul de care cauzele nobile și arta au nevoie din partea antreprenoriatului.
Ediția 2025 prezintă o colecție spectaculoasă de 23 de brazi unicat, creați de designeri și artiști români recunoscuți: Doina Levintza, Omid Ghannadi, Alex Iancio & Robert Nagy, Adela Pârvu, Untold Creative Team, Laura Hîncu, Andreea Mogoșanu și mulți alții. Aceste opere de artă vor fi licitate în cadrul galei dedicate, pe 4 decembrie, iar fondurile obținute vor susține programele Salvați Copiii pentru educația și protecția celor mici aflați în dificultate.
Pentru Catena, implicarea în Festivalul Brazilor de Crăciun rămâne o dovadă a angajamentului constant față de comunitate și nevoile acesteia.
Festivalul Brazilor de Crăciun este unul dintre cele mai longevive și eficiente evenimente caritabile din România. În 25 de ediții, proiectul a reușit să mobilizeze comunitatea artistică și mediul de afaceri, generând fonduri considerabile, de peste 10 milioane de euro, pentru educația, sănătatea și protecția copiilor vulnerabili.
Ediția 2025 marchează nu doar o aniversare, ci și o reafirmare a unei misiuni comune: fiecare copil merită o șansă la educație și la o viață mai bună.
Fildas-Catena, cel mai mare business de pe piața farmaceutică din România, a terminat anul 2024 cu afaceri de circa 15,5 miliarde de lei, cu un număr de 9.000 de angajați în cele aproape 1.000 de farmacii și 16 depozite moderne aflate sub umbrela acestui grup. Este o poveste despre viziune, continuitate și capacitatea de a construi.
Antreprenoarea Anca Vlad și-a început activitatea în acest sector în anii ’90, într-un moment în care România abia învăţa să funcţioneze după reguli de piaţă liberă. În 1991 fondează compania Fildas, cu doar câţiva angajaţi, iar trei ani mai târziu, în 1993, o rebranduiește ca Fildas Trading și intră serios pe segmentul distribuţiei de medicamente. Piaţa era încă instabilă, cu lipsuri frecvente și infrastructură logistică precară, povestește Anca Vlad, fondatoarea Grupului Fildas-Catena.
Pasul care avea să schimbe definitiv dimensiunea grupului vine în 1999. Fildas Trading preia pachetul majoritar al societăţii Argeșfarm din Pitești, iar pe fundaţia celor 30 de farmacii existente se naște brandul Catena. A fost o mutare strategică, prin care grupul și-a extins activitatea de la distribuţie către retail, punând bazele reţelei care avea să devină „Farmacia Inimii” și, mai târziu, liderul pieţei de retail farmaceutic din România.
25 de ani de creștere accelerată
„Odată cu lansarea Catena, începe o etapă de dezvoltare susținută. În anii 2000, afacerile grupului erau de ordinul zecilor de milioane de euro. La început timide, creșterile au devenit tot mai consistente”, spune Anca Vlad, președintele grupului.
În 2010, compania de distribuție Fildas Trading se apropia de un miliard de lei cifră de afaceri și își consolida poziția pe piață. Ultimul deceniu a adus însă adevărata explozie. În 2018, Fildas Trading raporta afaceri de 3,9 miliarde de lei, confirmând dinamica de creștere a pilonului de distribuție. Patru ani mai târziu, în 2022, tabloul era mult mai amplu: Fildas Trading înregistra 6,6 miliarde de lei, iar Catena – peste 6,3 miliarde de lei.
Din 2023, cei doi piloni – Fildas Trading și Catena – au generat împreună peste 14 miliarde de lei, reconfirmând poziția de actor principal pe piață, atât în distribuția de profil, cât și în retail. Anul 2024 a fixat un nou reper istoric, spun reprezentanții grupului: circa 15,5 miliarde de lei la nivel de grup, împărțite aproape egal între distribuție și retail.
„Este cifra care consfințește nu doar supremația pe piața locală, ci și maturitatea unui proiect antreprenorial 100% românesc. Cifrele vorbesc de la sine: în 25 de ani, grupul a crescut de la câteva zeci de angajați și câteva zeci de farmacii la 9.000 de oameni și aproape 1.000 de unități Catena, cu o cifră de afaceri comparabilă cu cea a marilor lanțuri internaționale. Este o evoluție care arată nu doar forța unui brand românesc, ci și reziliența și adaptabilitatea sa într-o piață aflată permanent sub presiune”, mai spune antreprenoarea din spatele grupului. Lecție pe care Anca Vlad a predat-o în business, mai departe, și fiului său, Alexandru Vlad, vicepreședintele Grupului Fildas-Catena.
Distribuția și retailul, cei doi piloni ai afacerii
Fildas Trading, „coloana vertebrală” a grupului, este lider în distribuția farmaceutică din România. Cele 16 depozite moderne, răspândite strategic la nivel național și întinse pe circa 60.000 de metri pătrați, asigură fluxuri logistice eficiente. Aprovizionează zilnic peste 5.000 de farmacii și 300 de spitale, cu un portofoliu de 18.000 de produse. Totul funcționează ca un mecanism de precizie, susținut de o flotă de peste 220 de vehicule, tot mai orientată spre soluții electrice și hibride, și de tehnologii digitale care garantează eficiența și trasabilitatea.
Pe partea de retail, rețeaua depășește astăzi 950 de unități și acoperă toate regiunile României, din centrele universitare mari până în orașele mai mici. Împreună, Fildas Trading și Catena formează un model de business integrat: distribuția asigură infrastructura și stabilitatea, iar retailul aduce apropierea de pacienți și vizibilitatea brandului.
Investiții în digitalizare și sustenabilitate
Unul dintre motoarele ascensiunii din ultimii ani rămâne digitalizarea, spun reprezentanții Fildas-Catena. De altfel, o rețea de aproape 1.000 de farmacii și o infrastructură logistică națională are nevoie de o arhitectură tehnologică solidă. Așa a apărut Smart Soft Power, compania IT a grupului, cu peste 120 de specialiști și sute de proiecte implementate. Practic, Smart Soft Power este „creierul digital” al Fildas-Catena, cel care face ca toate piesele să funcționeze împreună.
Pe lângă tehnologie, grupul a investit masiv în sustenabilitate. Depozitele sunt echipate cu panouri fotovoltaice, iar în flotă au intrat vehicule electrice și hibride. Programele „paperless” reduc, spre exemplu, consumul de resurse.
„Fildas-Catena nu se mulțumește doar să fie lider de piață, ci vrea să fie și un exemplu de responsabilitate față de mediu. Este o abordare modernă, în care performanța economică merge mână în mână cu grija pentru viitor. «Farmacia Inimii» a devenit un brand pe care milioane de români îl recunosc și îl apreciază, iar Fildas Trading – „Numele Sănătății în România” – este un model de eficiență logistică și adaptare. Împreună, au demonstrat că antreprenoriatul local poate concura de la egal la egal cu marii jucători internaționali și că, atunci când există viziune și consecvență, rezultatele nu întârzie să apară”, completează Anca Vlad.
Grupul Fildas-Catena a fost distins cu Premiul pentru consolidarea poziției de lider pe piața farma în cadrul Galei Capital – Companii de Elită, ediția 2025, eveniment care a reunit la București cele mai performante companii din mediul de afaceri românesc.
Într-un an marcat de provocări economice și de impredictibilitate fiscală, Fildas-Catena și-a menținut traiectoria ascendentă, reușind să își consolideze poziția de lider pe piața de distribuție și retail farmaceutic, prin profesionalism, echilibru și o viziune constant orientată către nevoile pacienților, au precizat organizatorii.
Premiul a fost ridicat de Lăcrămioara Chiru, Director de Vânzări Spitale în cadrul Fildas Trading, care a vorbit despre forța echipei și despre valorile care stau la baza succesului grupului:
„Mulțumim pentru această distincție onorantă. Acest premiu este o recunoaștere a întregii noastre echipe, o recunoaștere care le aparține tuturor celor care, zi de zi, prin profesionalism și pasiune, duc mai departe misiunea Fildas-Catena – aceea de a fi aproape de oameni, cu respect și grijă pentru sănătate. Un lider inspiră, reușește să inspire și construiește împreună cu ceilalți. Mulțumesc colegilor mei din Fildas și din Catena, partenerilor noștri și milioanelor de pacienți care ne-au acordat încrederea lor.”
Distincția acordată de revista Capital confirmă rolul Grupului Fildas-Catena ca reper de excelență în industria farmaceutică și recunoaște contribuția sa esențială la dezvoltarea pieței de sănătate din România. Prin strategii de dezvoltare sustenabilă, investiții în logistică, digitalizare și profesionalizarea continuă a echipei, grupul continuă să demonstreze că performanța se face cu responsabilitate, profesionalism și dăruire.
Compania Fildas Trading, parte a Grupului Fildas-Catena, a fost distinsă în cadrul Galei Forbes 500 Business Awards 2025, unul dintre cele mai prestigioase evenimente dedicate excelenței în afaceri din România.
Premiul acordat recunoaște performanța remarcabilă, stabilitatea și contribuția semnificativă a Fildas Trading la dezvoltarea sistemului farmaceutic românesc, printr-un model de business construit pe profesionalism, inovație și responsabilitate.
Distincția a fost primită de Ramona Ghiormescu, Manager Facturare în cadrul companiei și unul dintre primii angajați ai grupului. În discursul său, aceasta a vorbit despre începuturile Fildas Trading, despre evoluția companiei de-a lungul celor peste trei decenii.
„Am asistat la nașterea Grupului Fildas-Catena, am fost acolo de la început și au trecut 30 de ani de muncă, pasiune și dăruire. Întâlnirea cu doamna Anca Vlad mi-a schimbat existența mie și familiei mele. Nașterea lanțului Catena a fost o mare provocare pentru mine, cât și pentru colegii mei”, a declarat Ramona Ghiormescu.
Prin această distincție, Forbes România reconfirmă poziția solidă a Fildas Trading pe piața de distribuție farmaceutică și rolul esențial al companiei în asigurarea accesului pacienților din întreaga țară la produse farmaceutice de înaltă calitate.
Grupul Fildas-Catena a fost distins cu trofeul „Liga Campionilor în Business 2025”, în cadrul unei gale organizate de Forbes România, premiu ridicat de Alexandru Vlad, Președintele grupului, în cadrul unui eveniment care celebrează companiile cu rezultate solide, viziune pe termen lung și impact real asupra economiei românești.
Premiul acordat confirmă încă o dată poziția de lider a Fildas-Catena în industria distribuției farmaceutice și a retailului de profil și subliniază reziliența și adaptabilitatea de care compania a dat dovadă într-un sector cu provocări continue.
Premierea a avut loc în cadrul unei gale elegante, găzduită de Sufrageria Regală a Muzeului Național de Artă al României.
Alexandru Vlad, Președinte Fildas-Catena, a subliniat importanța echipei și a coerenței strategice în dezvoltarea companiei: „O echipă care se focusează pe un obiectiv anume duce la excelență. Pentru noi, această misiune a fost să devenim numele sănătății în România și consider că am ajuns în acest punct, cu și alături de colegii noștri. A fi dedicați sănătății românilor este o misiune care merită a fi dusă mai departe”.
Cu o rețea logistică extinsă și parteneriate solide cu mii de farmacii și spitale din România, Fildas Trading nu a livrat doar produse, ci încredere și stabilitate într-o industrie esențială. Compania continuă să investească în tehnologii verzi, digitalizare și procese sustenabile, construind un model de business responsabil și modern.
Catena, lider în retailul farmaceuric, are aproape 1.000 de farmacii la nivel național și peste 5 milioane de clienți fideli.
Forbes România a selectat pentru această ediție a galei companii care, în ultimii zece ani, au înregistrat creșteri constante și au demonstrat că succesul real se clădește cu viziune, consecvență și grijă față de oameni. Iar Fildas-Catena rămâne un exemplu elocvent al acestor valori.
Lansarea albumului „după SCULPTURĂ / SCULPTURĂ după”, care a avut loc la Librăria Cărturești Verona din București, a reprezentat un moment de rememorare a proiectului omonim și a semnificației majore a acestuia, desfășurat în 2023 la Cazarma U din Timișoara, în cadrul celui mai amplu program cultural din România ultimilor ani: ”Timișoara – Capitala Europeană a Culturii 2023”, susţinut de Catena şi Fundaţia Fildas Art.
Albumul reprezintă o mărturie valoroasă a expozițiilor de sculptură contemporană organizate pe parcursul a șapte luni. În cadrul albumului, Anca Vlad, fondatoarea şi preşedinta Grupului Fildas-Catena, vorbește cu emoție despre legătura sa profundă cu arta, o pasiune insuflată încă din copilărie de părinții săi și consolidată prin întâlniri remarcabile și experiențe memorabile. Încă de la 12 ani, primele albume de artă primite i-au deschis un univers fascinant, îmbogățit ulterior de un profesor dedicat care a ghidat-o spre muzee și case memoriale.
Cuvintele sale subliniază rolul artei ca liant universal al sufletelor și importanța sprijinului pentru promovarea patrimoniului cultural românesc: ”Pasiunea pentru artă mi-a fost inspirată de părinți, care mi-au oferit albume de artă încă de când am împlinit doisprezece ani. Apoi, un profesor pasionat ne-a înlesnit relația cu frumosul, organizând vizite cu clasa la muzee și case memoriale. În studenție am început să lucrez pentru a putea să-mi achiziționez lucrări de artă de pe simezele galeriilor Fondului Plastic. Așa am ajuns să cunosc și artiști, devenind prietena Margaretei Sterian, pictoriță, ceramistă, traducătoare, eseistă, poetă și prozatoare… Această întâlnire și-a lăsat amprenta asupra vieții mele, îmbogățind-o și redirecționându-mi aspirațiile spre o existență complexă, în care profesia mea s-a împletit pentru totdeauna cu bucuria artelor.
„după SCULPTURĂ / SCULPTURĂ după”, desfășurat la Cazarma U, rămâne unul dintre reperele ambițiosului program Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii pe care Catena, cu mândrie, l-a sponsorizat, prin programul Catena pentru Artă, derulat de Fundația Fildas Art.
Arta este mai mult decât o expresie a creativității. Ea reprezintă un mod de a descoperi lumea și pe noi înșine, de a înțelege frumusețea din jurul nostru, dar și din sinele nostru. Arta ne provoacă, ne face să ne redescoperim, să ne deschidem mintea și inimile, să vedem mai departe decât ne permit fizic ochii. În lumea agitată în care trăim azi, avem nevoie de artă mai mult decât suntem tentați să credem. Prin artă ne găsim echilibrul, putem opri timpul, crea punți între culturi și între generații. Arta ne ajută să redescoperim lucruri esențiale, cum ar fi bucuria simplă, iubirea de frumos și nevoia de a împărtăși toate acestea cu ceilalți. Arta este singurul limbaj universal care poate fi înțeles de inima fiecăruia dintre noi.
Să susțin arta românească nu este doar o bucurie sufletească pentru mine, ci și o împlinire. Publicarea acestui catalog reprezintă un nou prilej de a retrăi emoția și farmecul unui eveniment emblematic nu doar pentru Timișoara, ci pentru România.”
La evenimentul de lansare, în prezența artiștilor, criticilor și iubitorilor de artă, echipa editorială – formată din Sorina Jecza și Ana Toma, alături de criticul de artă Daria Ghiu – a vorbit despre importanța acestui album și despre semnificația majoră a evenimentului de la Timișoara în lumea artistică.
Criticul de artă Daria Ghiu a descris proiectul drept o „celebrare a unui mediu artistic esențial” pentru scena de artă din România. Sorina Jecza, coordonatoarea proiectului și președinta Fundației Interart Triade, a evidențiat că expoziția a fost concepută pentru a explora continuitatea sculpturii contemporane. ”Pentru că dacă ceva este înainte şi ceva este după, este un traseu pe care îl parcurgi. Acesta este traseul pe care l-a parcurs sculptura, de la modelul pe care l-a preluat modernitatea târzie şi modernitatea majoră care pentru noi, pentru sculptura românească, a fost evident modelul Brâncuşi şi pe care ni l-am asumat ca partener de dialog, pentru că în vecinătate, în Muzeul de Artă din Timişoara a avut loc expoziţia Brâncuşi. În raport cu această expoziţie şi cu acest model, expunerea din cazarmă a vorbit despre ceea ce a urmat după sculptură. Şi a vorbit cu atâta greutate şi cu atâta îndreptăţire încât practic noi am creat o validare a sculpturii contemporane în raport cu modelele de la care a pornit. Asta a fost miza expoziţiei”, a precizat Sorina Jecza.
Editorul tehnic al albumului, Ana Toma, a explicat că acesta a fost gândit ca o „carte-obiect” și un „parcurs expozițional,” o reprezentare în miniatură a expoziției pentru cei care nu au putut să o viziteze.
Albumul include peste 100 de lucrări și prezentări detaliate ale fiecărui artist participant, oferind o conexiune captivantă între lucrări și spațiile expoziționale.
Albumul poate fi achiziționat din Librăriile Cărturești.
În cadrul celui de-al doilea panel de discuții al evenimentului inaugural Forbes Business Bridges desfășurat la New York, experți și lideri din industria comerțului retail cu articole de lux s-au reunit pentru a analiza modul în care branduri de renume gestionează echilibrul fragil dintre tradiție și inovație. Sub genericul „Promovarea comerțului retail cu articole de lux: îmbinarea tradiției cu inovația,” discuția a aprofundat relația în continuă schimbare dintre mărci și consumatori, subliniind modul în care conexiunile emoționale și experiențele clienților remodelează viitorul luxului.
Vorbitori precum Anca Vlad, Președinte Fildas-Catena Group, s-au întrebat cum se poate comunica autentic într-o epocă în care emoțiile ghidează deciziile de cumpărare. În același timp, Octavia Marginean-Tahiroglu, General Manager al The St. Regis New York, a împărtășit opinii privind tranziția de la servicii invizibile la experiențe interactive, extrem de personalizate. Cu subiecte variind de la impactul inteligenței artificiale asupra industriei ospitalității de lux la importanța durabilă a meșteșugului uman în orologerie, acest panel a oferit o discuție orientată spre viitor, cu privire la modul în care mărcile tradiționale pot rămâne relevante pe o piață care evoluează rapid.
Pionieri precum Silvio Pietro Angori, CEO al Pininfarina Group, au reamintit publicului rolul de neînlocuit al creativității umane și al designului în modelarea experiențelor emoționale, în timp ce Zach Erdem, antreprenor și CEO al 75 Main Group, a dezvăluit modul în care tehnologia conduce la eficiență fără a sacrifica nota personală. În cele din urmă, liderii de la Bovet și Roger Dubuis au subliniat că, în ciuda progreselor tehnologice, interacțiunea umană și exclusivitatea rămân în centrul retailului de lux.
Acest panel a reunit o varietate de voci, fiecare dintre ele subliniind puterea tradiției, a emoției și a inovației în modelarea unei legături durabile cu consumatorii actuali de articole de lux.
Iată principalele declarații ale speakerilor:
Anca Vlad – Președinte, Fildas-Catena Group
Lumea este alcătuită atât din minți masculine, cât și din minți feminine – iar acest lucru duce la un rezultat armonios. Și atunci mă întreb de ce inteligența artificială pare să favorizeze perspectiva masculină? Intrăm oare într-o nouă eră a masculinității? Mă intrigă, de asemenea, programatorii care stau în spatele acestor algoritmi celebri – înțeleg ei suficient de bine latura feminină a lumii? Le încurajăm pe fete să aibă încredere în abilitățile lor matematice și să se pregătească pentru un viitor în care inteligența artificială va juca un rol important? Acestea sunt doar câteva dintre gândurile care mi-au trecut prin minte în timp ce ascultam discursurile distinșilor oaspeți – extrem de interesante, de altfel. Femeile tind să prețuiască precizia, iar la o conferință recentă pe tema inteligenței artificiale, organizată de Deloitte la București, s-a menționat că inteligența artificială greșește în proporție de 15% și nici măcar nu realizează acest lucru. Asta m-a făcut să mă întreb cine o poate monitoriza. Iar pentru ca noi să o putem monitoriza eficient, trebuie să învățăm și să ne dezvoltăm încrederea.
Nu am să amintesc acum despre toate reclamele pe care le primesc pentru că citesc revista Forbes, dar, fiind abonată și la Bloomberg și la diverse publicații financiare, primesc o mulțime de reclame la medicamente pentru prostată. Asta m-a făcut să realizez că, la nivel de programare și de algoritmi, există unele idei preconcepute – ceea ce cu siguranță nu este de bun augur. Am ajuns atât de departe noi, ca femei – hai să nu permitem inteligenței artificiale să ne priveze de tot ce am obținut cu atâta trudă.
Citeam prezentarea – care, apropo, a fost scrisă de fiul meu, el se ocupă mai nou de partea asta – și mi-a făcut o deosebită plăcere să realizez că a spus acolo „Fildas-Catena, numele sănătății în România.” Chiar mă gândeam la acest lucru cu 30 de ani în urmă și exact asta mi-am dorit să devină Fildas într-o bună zi: numele sănătății în România. Astăzi am realizat că așa și este. Așadar, am reușit. Cum am ajuns până aici? Ei bine, suntem o echipă alcătuită din personalități puternice și există un echilibru – jumătate femei, jumătate bărbați. Cu toate acestea, atunci când vine vorba despre interacțiunea directă cu publicul, aproximativ 90% dintre membrii echipei noastre sunt femei. Suntem importante și suntem aici pentru dumneavoastră. Este vorba despre încredere. Valoarea noastră fundamentală este încrederea.
Și pentru că ați amintit de perioada pandemiei, aș dori să vă împărtășesc o întâmplare din acea perioadă – o întâmplare care mi-a demonstrat, dincolo de orice îndoială, că suntem o echipă puternică.
Fusese adoptată o lege în România care le permitea femeilor cu copii să rămână acasă, deoarece în acea perioadă școlile erau închise și copiii nu puteau merge la cursuri. Legea prevedea ca aceste femei să își primească salariul integral. Așa cum spuneam, o proporție de 90% din echipa noastră care interacționează direct cu clienții este reprezentată de femei, iar mai mult de jumătate dintre ele aveau copii acasă. În mod firesc, acestea ar fi trebuit să rămână acasă, iar noi ne-am gândit că nu vom putea face față acestei provocări. „Asta-i situația”, ne-am spus. „E pandemie și acestea sunt consecințele; nu avem de ales”. Nu puteam schimba nimic, așa că am așteptat să vedem câte femei vor rămâne acasă și dacă vom putea s-o scoatem cumva la capăt.
Era absolut firesc ca ele să rămână acasă și să aibă grijă de copii. Dar ia să vedem acum dacă știți câte femei au profitat de această lege? Aveți idee? Mă așteptam ca 25%, poate chiar 30% să o facă. Dar nu, nici măcar una! De câte ori mă gândesc la perioada aceea, retrăiesc aceeași emoție incredibilă. S-au gândit la comunitatea lor, la colegii lor. N-au vrut să arate că le este teamă. În familiile extinse din România există o rețea de suport – probabil niște bunici s-au oferit să le sară în ajutor și să stea cu nepoții. Dar mi s-a spus că principalul motiv a fost că n-au vrut să își abandoneze colegii într-o perioadă atât de dificilă.
Ce a însemnat asta pentru compania noastră? A însemnat că am devenit cea mai de încredere companie. Iar după COVID am înregistrat o creștere de două cifre, ceea ce nu este deloc ușor pentru o companie ajunsă deja la maturitate. De fapt, asta înseamnă să fim cu adevărat „numele sănătății” în România.
O provocare interesantă cu care ne-am confruntat în ultimii ani a fost să găsim modalitatea de a transfera online un brand cunoscut pentru serviciile sale și pentru comunicarea directă cu pacienții. Am petrecut mult timp analizând și dezbătând această problemă, doar pentru a ne da seama, în cele din urmă, că nu putem reproduce în totalitate acel nivel de servicii în mediul online. Interacțiunea personalizată și anamneza – consultația inițială a pacientului, cum o numim noi – necesită contact direct; nu ne putem baza pe roboți pentru a oferi aceleași explicații detaliate.
Așadar, am creat un nou brand – Spring – dedicat special spațiului online. Denumirea Spring reflectă dorința noastră de a transmite agilitatea unui arc, fluiditatea apei și prospețimea primăverii. (Termenul englezesc „spring” este polisemantic, îmbinând aceste trei sensuri: 1. arc, resort; 2. izvor; 3. primăvară – n.red.).
Ne-a plăcut mult conceptul, am investit mult efort în dezvoltarea lui, iar acum funcționează foarte bine, mai ales ca brand dedicat tinerilor. Ei îl iubesc, îl recomandă prietenilor, ceea ce este extraordinar, și s-a dovedit a fi o idee foarte inspirată. Cu toate acestea, ne-am confruntat ulterior cu o nouă provocare: cum ajungem la mamele tinere? Cum le abordăm? Să le încurajăm să interacționeze online sau să le invităm la o discuție față în față? În final, am decis că brandul Catena se va concentra pe menținerea lanțului tradițional de farmacii, prioritizând, în același timp, conexiunile directe cu mamele tinere.
Grupul Fildas-Catena, fondat și condus de antreprenoarea Anca Vlad, a primit Premiul pentru consolidarea statutului de lider în sectorul distribuției și retailului farma din România, în cadrul Galei Companii de Elită 2024, organizată de publicația de business Capital.
Trofeul a fost înmânat doamnei Alina Marinescu, director general Catena.”Vă mulțumim pentru acest premiu, care confirmă încă o dată valoarea brandului nostru 100% românesc, dar și aportul Fildas-Catena în creșterea standardelor din domeniul farma și al sănătății”, a declarat directorul general al farmaciilor Catena.
Gala Companii de Elită a devenit unul dintre evenimentele de tradiție organizate de revista Capital, dedicat ”recunoaşterii performanțelor companiilor ce activează în mediul de business autohton și care au contribuit la dezvoltarea economiei din România”.
În cadrul Galei, au fost premiate companiile care au înregistrat cele mai bune performanțe în domeniul lor de activitate, dar și firme care s-au remarcat prin strategiile pe care le-au implementat în ultima perioadă în dezvoltarea afacerilor lor.
Cu ocazia Galei Companii de Elită a fost lansat și catalogul Capital Top 300 Companii, ediția 2024. Catalogul include cei mai importanți jucători din economia românească, profilul și poveștile de succes ale acestora.
”Anca Vlad, cea mai cunoscută și apreciată femeie antreprenor din România, este fondatoarea și președinta Fildas-Catena Grup, lider în distribuția și retailul farmaceutic din România.
Absolventă a Academiei de Studii Economice – secția Relații Economice Internaționale, Anca Vlad a început să lucreze încă din timpul studenției, în calitate de traducător specializat în chimie. În 1990, a înființat primul birou de marketing și consultanță, iar în 1993 a lansat Fildas Trading, prima firmă de distribuție a produselor farmaceutice și cosmetice. Conform studiului „Cele mai profitabile 100 de companii din România”, realizat de Forbes România pe baza datelor CreditSky, Fildas Trading este cea mai profitabilă companie deținută de o femeie. La nivel național, Fildas Trading operează 17 depozite, cu o suprafață totală de 58.000 de metri pătrați. Produsele sunt distribuite către 5.000 de farmacii și 300 de spitale din toată țara. Echipa Fildas numără peste 1.700 de angajați. La sfârșitul anului 2022 (ultimele date disponibile), cifra de afaceri a fost de 5,9 miliarde de lei, iar profitul net s-a situat la 247 de milioane de lei (aproximativ 50 de milioane de euro), în creștere cu 16% față de 2021.
Al doilea nucleu al afacerilor conduse de Anca Vlad este reprezentat de rețeaua de farmacii Catena, fondată în 1999. A pornit cu 30 de unități în județul Argeș și, după 10 ani, Catena – Farmacia inimii a ajuns liderul pieței de retail farmaceutic, poziție pe care o ocupă și în prezent. Lanțul de farmacii are în prezent 950 de unități, peste 6.900 de angajați și peste 4,5 milioane de clienți fideli. În 2022, Catena a avut afaceri cumulate de 6,3 miliarde de lei și un profit net total de 316 milioane de lei (ultimele date disponibile). Brandul Catena se află în Top 10 cele mai valoroase branduri românești, iar bugetul său anual de promovare rivalizează cu cele ale multinaționalelor.
Anca Vlad deține funcția de vicepreședinte al Asociației Oamenilor de Afaceri din România, precum și al Family Business Network România. Din anul 2021, este și membru al Comitetului Executiv al federației europene European Family Businesses, cu sediul la Bruxelles. Ediția revistei Forbes USA a inclus-o pe Anca Vlad în lista „50 over 50: EMEA”, care recompensează femeile de succes din zona Europei, Orientului Mijlociu și Africii. Anca Vlad este singurul nume din România pe o listă care include personalități din domeniul economic, medical și artistic din această regiune a lumii.
Anca Vlad se implică în campaniile organizate de fundațiile „Salvați Copiii”, OvidiuRo, LightintoEurope, Hospice „Casa Speranței” și alte organizații cu scop caritabil. În cadrul programului „Catena pentru artă”, grupul Fildas-Catena susține artele prin sprijinirea organizării de expoziții și manifestări culturale. Fundația Fildas Art ajută și promovează artiștii români și susține producții cinematografice românești. Promovarea sportului este un alt obiectiv al grupului. Echipa de fotbal Catena Racing Team a Fildas-Catena a câștigat, anul trecut, Campionatul Companiilor, Cupa Companiilor, dar și European Tour 6, desfășurat în Bulgaria.”
Un nou premiu onorant pentru grupul Fildas-Catena, lider în distribuția și retailul farmaceutic românesc! Doamna Anca Vlad, fondator și Președinte Fildas-Catena, a fost distinsă cu Premiul ZF ”25 de ani pentru viziune și dezvoltare în sănătate”, în cadrul Galei organizate de Ziarul Financiar, cu prilejul celor 25 de ani de activitate.
”A construit un imperiu în ultimii 30 de ani în domeniul farma și are reputația de a fi cea mai puternică antreprenoare româncă”, au precizat organizatorii.
”Bucuria acelei zile, când am văzut primul număr al Ziarului Financiar, nu va trece nciodată. Vă mulțumesc mult!”, a spus doamna Anca Vlad, la ceremonia de premiere.
Ziarul Financiar, singurul cotidian de business din România, a marcat 25 de ani de la lansare.