Arhiva etichetelor: premiu forbes

Catena şi Fildas, premiate la Gala Forbes – Liga Campionilor 2023

Farmaciile Catena şi compania Fildas Trading, lideri în domeniul retailului farmaceutic, respectiv în distribuţia de produse farmaceutice din România, au fost premiate în cadrul ediţiei 2023 a Galei Forbes – Liga Campionilor.

Foto: Otilia Ostrotki, director general Tonica Group, Daniel Marin, director financiar Fildas Trading, Anca Vlad, preşedinte Fildas-Catena Group, Alina Marinescu, director general Catena

Forbes a premiat „Campionii deceniului” – ”oameni şi afaceri care au reuşit să crească permanent în ultimii 10 ani şi să obţină profit, indiferent de vremuri, trofeele acordate fiind inspirate de ideea de a-i recompensa pe cei mai buni”.

Premiile acordate farmaciilor Catena şi Fildas Trading au fost ridicate de doamna Anca Vlad, fondator şi Preşedinte al celor două companii.

Primul premiu a fost înmânat de Virginia Oţel, corporate communication lider Garanti BBVA Group şi Deputy General Manager Garanti BBVA Leasing.

„Doamna Vlad este o adevărată campioană. Focus este un cuvânt care o caracterizează. A reuşit să ridice o afacere de succes, să treacă peste multe provocări şi să ajungă numărul 1 în industria domniei sale, cu peste 900 de farmacii. Recunoaşterea domniei sale nu este doar în România, ci şi internaţională: acum câţiva ani a fost printre doamnele de afaceri distinse în cadrul Leading Women Entrepreneurs of the World. Este un model pentru bărbaţii şi femeile de afaceri”, a declarat Virginia Oţel.

„Mă bucur mult că mă număr printre campioni, până la urmă e ca în sport: alergăm, alergăm, și e minunat că Forbes câteodată pune un podium şi ne urcă pe el ca să simţim bucuria de a fi campioni cu adevărat”, a declarat doamna Anca Vlad, la ridicarea premiului.

Cel de-al doilea premiu a fost înmânat de Mihai Păduroiu, CEO Office Division One United Properties.

„Mulțumesc foarte mult, nici nu ştiţi câte amintiri îmi trezeşte acest premiu, pentru că Fildas este firma mea de suflet – s-a născut în 1991, dintr-o nevoie, pentru că apăruseră farmaciile private şi nu avea cine să le ducă medicamentele. Cred că nici în visele mele cele mai optimiste nu aş fi putut crede că o să ajungem aici. Încet-încet, dar sigur. Mulţumesc mult!”, a mai precizat fondatoarea şi Preşedintele Fildas-Catena Grup.

Citește mai multe pe Forbes.ro