Arhiva etichetelor: salvati copiii romania

Catena, alături de Festivalul Brazilor de Crăciun și în 2025 – 25 de ani de solidaritate pentru copii

Catena – Farmacia Inimii continuă tradiția de a sprijini inițiativele care aduc reală schimbare în viețile copiilor vulnerabili din România. Și în acest an, brandul farma este partener principal al Festivalului Brazilor de Crăciun, ajuns la ediția aniversară cu numărul XXV – o veritabilă ediție-manifest, dedicată solidarității și responsabilității sociale.

Conferința de lansare și prezentare a celor 23 de brazi unicat a reunit artiști, designeri și susținători ai cauzei dusă mai departe de Salvați Copiii România de 25 de ani.

În mesajul său, Anca Vlad, fondatoarea Grupului Fildas–Catena, a subliniat relația de lungă durată cu Salvați Copiii și sprijinul de care cauzele nobile și arta au nevoie din partea antreprenoriatului.

Ediția 2025 prezintă o colecție spectaculoasă de 23 de brazi unicat, creați de designeri și artiști români recunoscuți: Doina Levintza, Omid Ghannadi, Alex Iancio & Robert Nagy, Adela Pârvu, Untold Creative Team, Laura Hîncu, Andreea Mogoșanu și mulți alții. Aceste opere de artă vor fi licitate în cadrul galei dedicate, pe 4 decembrie, iar fondurile obținute vor susține programele Salvați Copiii pentru educația și protecția celor mici aflați în dificultate.

Pentru Catena, implicarea în Festivalul Brazilor de Crăciun rămâne o dovadă a angajamentului constant față de comunitate și nevoile acesteia.

Festivalul Brazilor de Crăciun este unul dintre cele mai longevive și eficiente evenimente caritabile din România. În 25 de ediții, proiectul a reușit să mobilizeze comunitatea artistică și mediul de afaceri, generând fonduri considerabile, de peste 10 milioane de euro, pentru educația, sănătatea și protecția copiilor vulnerabili.

Ediția 2025 marchează nu doar o aniversare, ci și o reafirmare a unei misiuni comune: fiecare copil merită o șansă la educație și la o viață mai bună.

Catena, partener de tradiție al generozității, la Festivalul Brazilor de Crăciun

Cea de-a 24-a ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun, evenimentul caritabil al anului, organizat de Salvați Copiii România în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României, a demonstrat din nou puterea solidarității, adunând impresionanta sumă de 1 milion de euro pentru sprijinirea accesului la educație al copiilor din medii socio-economice vulnerabile.

Catena, sponsor Diamond al evenimentului și unul dintre partenerii de tradiție ai acestui eveniment caritabil, a contribuit din plin la succesul ediției din acest an, adjudecând mai mulți brazi de poveste, creați de designeri și artiști de renume, printre care: ”Apărătoarea Viselor” – creat de Doina Levintza, ”Refugiu de Crăciun” – Laura Hîncu și Creativ Interior, ”Bradul care te îmbrățișează” – Smiley&Hahaha Production, ”Orașul lui Moș Crăciun” – Ana și Maria Mohonea, ”Un vis de diamant” – Roxana Achim&Teilor, ”Vorbește lumea despre un brad de poveste!” – Damiana Păun & Vorbește lumea, PROTV, adjudecat prin efortul comun al Catena și BCR.

De asemenea, următorii brazi au fost adjudecați de alte companii din cadrul Grupului Fildas-Catena:  ”Bradul Povestitor – O frunză din cartea Crăciunului”, realizat de Nicu Bocancea & Florăria Iris, adjudecat de Smart Soft Power, ”Împreună umplem golul educației”, realizat de Simona & Gabriel Gherasim – Gallantique Boutique și prof. Anca Iorga, adjudecat de Tonica Group, ”Snow Harmony”, creat de Summer Well Creative Lab & Kaustik, adjudecat prin efortul comun al Tonica Group și Kaufland România, ”Magia Crăciunului: Jobenul Fermecat”, realizat de SALVAȚI COPIII, cu sprijinul Ștefaniei Mircea, adjudecat prin efortul comun al Fildas, Catena, Tonica Group, Smart Soft Power, Kaufland România, BCR, Mastercard, Kruk România, Garanti BBVA, GiscoMed Healthcare, Hellimed, Laura Hîncu.

Fondurile strânse în cadrul licitației celor 23 de brazi, prin vânzarea biletelor de tombolă și sponsorizări, vor fi utilizate pentru sprijinirea a 15.000 de copii aflați în situații dificile, oferindu-le acces la educație și integrare socio-educațională. În cele 23 de ediții anterioare, Festivalul Brazilor de Crăciun a colectat peste 9 milioane de euro, care au schimbat viețile a peste 257.000 de copii din medii defavorizate.

Gala organizată la Muzeul Național de Artă al României a reunit sub umbrela generozității designeri, companii și personalități publice, transformând evenimentul într-o celebrare a implicării și a faptelor bune. Prezența domnului Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății, și a doamnei Diana-Ștefana Baciuna, secretar de stat în Ministerul Culturii, a subliniat importanța socială a acestui eveniment.

Gazdele serii, Andreea Raicu și Marius Pancu, alături de Omid Ghannadi, au transformat evenimentul într-un spectacol al binelui și al speranței.

„Solidaritatea umană are un impact puternic și poate schimba cu adevărat vieți. Această seară este un exemplu perfect al modului în care un efort colectiv poate transforma realități. Fiecare gest de solidaritate face o diferență enormă în viețile celor care au cea mai mare nevoie”, a declarat Doina Levintza.

Gabriela Alexandrescu, președinte executiv al Salvați Copiii România, a precizat: „Sărăcia oprește viața unui copil și nu-l lasă să-și urmeze potențialul. Lecția de solidaritate pe care artiștii, designerii, companiile și oamenii de bine o dau în fiecare an este atât de necesară.”

Catena rămâne un simbol al generozității și al implicării sociale, sprijinind constant cauze care schimbă vieți și destine, continuând să demonstreze că responsabilitatea socială este o parte esențială a viziunii sale.

Echipa Fildas-Catena