Un nou premiu onorant pentru grupul Fildas-Catena, lider în distribuția și retailul farmaceutic românesc! Doamna Anca Vlad, fondator și Președinte Fildas-Catena, a fost distinsă cu Premiul ZF ”25 de ani pentru viziune și dezvoltare în sănătate”, în cadrul Galei organizate de Ziarul Financiar, cu prilejul celor 25 de ani de activitate.
”A construit un imperiu în ultimii 30 de ani în domeniul farma și are reputația de a fi cea mai puternică antreprenoare româncă”, au precizat organizatorii.
”Bucuria acelei zile, când am văzut primul număr al Ziarului Financiar, nu va trece nciodată. Vă mulțumesc mult!”, a spus doamna Anca Vlad, la ceremonia de premiere.
Ziarul Financiar, singurul cotidian de business din România, a marcat 25 de ani de la lansare.
Încă un trofeu onorant pentru Grupul Fildas-Catena care încununează munca de peste 30 de ani a unei adevărate echipe: ”Lider în industria farmaceutică din România”, premiu oferit în cadrul Galei Companii de Elită 2023, organizată de revista de business Capital.
Gala Companii de Elită este unul dintre evenimentele etalon organizate de revista Capital, în cadrul căruia sunt premiate companii de top ce activează în mediul de business autohton și care contribuie la creșterea economiei românești.
Distincția a fost înmânată doamnei Aurelia Babinciuc, Director național de vânzări Catena, și domnului Vlad Țigoiu, Chief Strategy Officer Fildas-Catena.
„Vă mulțumim, Capital, pentru această gală superbă. Felicitări tuturor premianților din această seară. Mulțumim pentru premiu și pentru trofeul special. Ne bucurăm și suntem mândri ca o companie românească de familie să facă parte din topul Companiilor de Elită din România. Menținerea poziției noastre de lider este posibilă cu multă muncă făcută cu pasiune, cu responsabilitate și cu profesionalism de către întreaga echipă. Ne vom implica la fel de mult, cum am făcut-o și cum o facem de peste 30 de ani, pentru susținerea sănătății pacienților noștri”, a declarat doamna Aurelia Babinciuc, în momentul premierii.
Pentru realizarea topului, redacția Capital a luat în calcul criterii precum cifra de afaceri, profitul, numărul de angajați sau rentabilitatea.
Astfel, au fost premiate companiile care au înregistrat cele mai bune performanțe în domenii precum agricultură, auto, bănci și asigurări, construcții, energie, industria farmaceutică, logistică, retail, industrie și telecomunicații.
Farmaciile Catena şi compania Fildas Trading, lideri în domeniul retailului farmaceutic, respectiv în distribuţia de produse farmaceutice din România, au fost premiate în cadrul ediţiei 2023 a Galei Forbes – Liga Campionilor.
Foto: Otilia Ostrotki, director general Tonica Group, Daniel Marin, director financiar Fildas Trading, Anca Vlad, preşedinte Fildas-Catena Group, Alina Marinescu, director general Catena
Forbes a premiat „Campionii deceniului” – ”oameni şi afaceri care au reuşit să crească permanent în ultimii 10 ani şi să obţină profit, indiferent de vremuri, trofeele acordate fiind inspirate de ideea de a-i recompensa pe cei mai buni”.
Premiile acordate farmaciilor Catena şi Fildas Trading au fost ridicate de doamna Anca Vlad, fondator şi Preşedinte al celor două companii.
Primul premiu a fost înmânat de Virginia Oţel, corporate communication lider Garanti BBVA Group şi Deputy General Manager Garanti BBVA Leasing.
„Doamna Vlad este o adevărată campioană. Focus este un cuvânt care o caracterizează. A reuşit să ridice o afacere de succes, să treacă peste multe provocări şi să ajungă numărul 1 în industria domniei sale, cu peste 900 de farmacii. Recunoaşterea domniei sale nu este doar în România, ci şi internaţională: acum câţiva ani a fost printre doamnele de afaceri distinse în cadrul Leading Women Entrepreneurs of the World. Este un model pentru bărbaţii şi femeile de afaceri”, a declarat Virginia Oţel.
„Mă bucur mult că mă număr printre campioni, până la urmă e ca în sport: alergăm, alergăm, și e minunat că Forbes câteodată pune un podium şi ne urcă pe el ca să simţim bucuria de a fi campioni cu adevărat”, a declarat doamna Anca Vlad, la ridicarea premiului.
Cel de-al doilea premiu a fost înmânat de Mihai Păduroiu, CEO Office Division One United Properties.
„Mulțumesc foarte mult, nici nu ştiţi câte amintiri îmi trezeşte acest premiu, pentru că Fildas este firma mea de suflet – s-a născut în 1991, dintr-o nevoie, pentru că apăruseră farmaciile private şi nu avea cine să le ducă medicamentele. Cred că nici în visele mele cele mai optimiste nu aş fi putut crede că o să ajungem aici. Încet-încet, dar sigur. Mulţumesc mult!”, a mai precizat fondatoarea şi Preşedintele Fildas-Catena Grup.
Pentru că excelența și pasiunea pentru ceea ce faci aduc rezultatele scontate și sunt întotdeauna recompensate, Fildas-Catena Grup a primit Premiul pentru dezvoltarea celui mai mare lanț de farmacii din România, din partea revistei de business Capital.
Festivitatea de premiere s-a desfășurat în cadrul Galei Capital Top 100 Performeri din Sănătate, organizată de grupul Capital-Evenimentul Zilei, premiul fiind înmânat doamnei Alina Marinescu, director general farmaciile Catena.
”Vreau să le mulțumesc încă o dată colegilor mei! Acest premiu ne onorează, dar ne și obligă să ne păstrăm poziția de lider în domeniul farma. Mulțumim revistei Capital pentru organizarea acestei gale! Domeniul Sănătății este unul esențial în România și vă mulțumesc că-i acordați importanță!”, a declarat doamna Alina Marinescu, la ceremonia de premiere.
”Noi credem că performanța trebuie premiată și credem că societatea românească ar trebui construită având la bază Educația și Sănătatea”, a declarat Dan Andronic, proprietar Capital-EVZ.
Catena este primul lanț farmaceutic prezent în TOP 100 Angajatori din România, realizat de Undelucram.ro, o nouă dovadă că cea mai mare rețea de farmacii este și cel mai bun angajator din România în domeniul farma.
Catena a primit premiul pentru excelență în cadrul competiției Top Angajatori România 2022, pentru „menținerea unui mediu de lucru plăcut și preocuparea pentru performanță”, după cum au precizat organizatorii și realizatorii topului.
Premiul a fost înmânat doamnei Diana Dragomir, director Resurse Umane Catena: “Sunt foarte încântată să mă aflu astăzi aici. Vreau să mulțumesc tuturor celor care ne-au oferit recenzii pe platforma Undelucram.ro. Asta ne responsabilizează să îmbunătățim și mai mult mediul de lucru din cadrul companiei noastre. De asemenea, vreau să mulțumesc tuturor colegilor cărora li se datorează acest premiu. Sunt mândră de toți și ne mândrim cu faptul că suntem o companie 100% românească”, a declarat Diana Dragomir, la ceremonia de premiere.
“Topul pe care noi îl realizăm reflectă ceea ce s-a întâmplat pe parcursul unui an pe piața muncii, dar oferă și date despre trendurile acesteia”, a precizat Costin Tudor, CEO Undelucram.ro.
Catena este lider în domeniul retailului farmaceutic din România, cu peste 900 de farmacii în toată țara și peste 6.500 de angajați.
În cadrul Galei Personality Of The Year, organizată de
publicația de business Forbes România, doamna Anca Vlad, președintele
Fildas-Catena Grup, a primit trofeul Personalitatea Anului 2022, la categoria
Sănătate/Farma.
Pe scenă, la ridicarea premiului, a fost prezent și
Alexandru Vlad, vicepreședintele Fildas-Catena Grup.
Forbes România a premiat câte un lider din fiecare domeniu
important de business, pe baza unei metodologii interne, pentru performanțele
înregistrate în anul 2022.
Grupul Fildas-Catena a fost premiat cu trofeul„Lider în domeniul pharma de peste 30 de ani” de către revista Capital, în cadrul Galei Premiilor Capital 2022.
Trofeul și Diploma de Onoare au fost ridicate de Alexandru Vlad, vicepreședintele Grupului:”Mulțumim și felicitări Capital pentru aniversarea celor 30 de ani! Aceste realizări se datorează întregii echipe care formează Grupul Fildas – Catena, colaborarea și comunicarea între toți colegii fiind absolut esențială. Doresc să dedic acest premiu în special farmaciștilor și asistenților de farmacie, care depun tot efortul și toată energia pentru a-și face meseria cu empatie și profesionalism. Apreciez enorm faptul că au fost în mod constant dedicați sănătății pacienților lor, mai ales în perioada pandemiei de Covid, și am tot respectul pentru rolul pe care îl au în consilierea și tratarea pacienților”.
Gala Premiilor Capital 2022 a celebrat 30 de ani de la prima apariție a revistei ”Capital” printr-un eveniment de înaltă ținută, la care au fost prezente personalități din toate domeniile de activitate (business, cultural, medical, social, politic sau media), majoritatea fiind laureate cu premii pentru performanțele obținute și pentru acțiunile importante pe care le-au derulat pentru România de-a lungul a trei decenii.
În cadrul galei a fost lansată publicația ”Capital Top 300 Cei mai Bogați Români”, ediția 2022, și s-a organizat în scop caritabil o licitație cu lucrări plastice realizate de tineri artiști, elevi ai școlilor și liceelor de arte plastice.
Trofeele înmânate câștigătorilor au fost create special, în ediție limitată (reprezentate prin opera de artă ”Hermes”), de către artistul plastic Mihai Bogdan Turcea.
“Doi români din trei vor capitalism” – cu acest titlu deschidea revista ”Capital” primul număr apărut în 4 decembrie 1992. În urmă cu 30 de ani, pe când în România nu existau nici bursă, nici pieţe funcţionale şi nici internet, se lansa prima revistă economică care îi învăţa pe români ce înseamnă capitalismul. ”Capital” a fost deschizător de drumuri în presa de business românească.
Prezentatorul Galei a fost Constantin
Opriș, iar printre cei care au înmânat premiile s-au numărat Dan Andronic, proprietar Editura Evenimentul Zilei si Capital, Virgil
Munteanu, Director Executiv Editura Evenimentul și Capital, Sorin Andreiana, Redactor
Șef revista Capital, Alexandru Turcu,
redactor Capital, Alecu Racoviceanu, coordonator
revista ”Evenimentul Istoric”, și Andreea Lăcătuș, Marketing Manager Editura
Evenimentul și Capital.
Cu depozite totalizând peste 55.000 de metri pătrați la nivel național, cu o flotă formată din peste 200 de vehicule de distribuție și cu peste 850 de farmacii în toată țara, câștigând aprecierea și încrederea a milioane de români, Grupul Fildas-Catena, cu acționariat 100% românesc, este lider național în distribuția și retailul farmaceutic.
Grupul Fildas-Catena și-a mai adăugat un trofeu în palmares: „Premiul pentru trei decenii de artă în business”, acordat în cadrul Galei CEO Awards 2022, cu prilejul lansării noului catalog „100 cei mai admirați CEO din România”.
Premiul a fost înmânat doamnei Aurelia Babinciuc, director de vânzări Catena
“Dorim să scoatem în evidență admirația față de cei care activează cu succes în businessul din România”, a declarat Cristian Hoștiuc, directorul editorial al revistei Business Magazin și al publicației Ziarul Financiar. Câștigătorii premiilor au fost desemnați în urma voturilor publicului.
Premiul a fost acordat fondatoarei și Președintei Fildas-Catena, doamna Anca Vlad. „Este una dintre primele femei care au mizat pe antreprenoriat imediat după Revoluție, când a pus bazele companiei Fildas. Dar această antreprenoare și-a făcut o misiune și din susținerea artei în România. De aceea, <<Premiul pentru trei decenii de artă în business>> merge către doamna Anca Vlad, fondator și Președinte Fildas-Catena Grup”, a fost motivația organizatorilor.
Fundația Fildas Art a fost creată ca rezultat al implicării fondatoarei Fildas-Catena în viața socială și culturală și în sprijinul artiștilor și evenimentelor culturale. Fildas Art susține arta contemporană, începând cu înființarea Galeriei de artă Senso, continuând cu producția cinematografică românească și până la festivaluri de muzică: Gărâna Jazz Festival, Timișoara Jazz Festival sau Festivalul Internațional de Muzică “George Enescu”.
Premiul a fost înmânat doamnei Aurelia Babinciuc, director de vânzări Catena, care a spus că apreciază enorm voturile primite şi le consideră ca fiind acordate pentru Farmacia Inimii.
Gala CEO Awards 2022 a reunit, într-un cadru festiv, zeci de
invitați, oameni de afaceri și reprezentanți ai celor mai mari companii ce
activează în România.
Business Magazin, una dintre cele mai apreciate publicații
economice din țara noastră, aniversează 18 ani de la prima apariție, iar
catalogul „100 cei mai admirați CEO din Româbia” a ajuns la cea de-a 13-a
ediție.
Fildas-Catena Grup, lider în distribuția și în retailul farmaceutic din România, a fost premiată în cadrul galei Companii de Elită 2022, organizată de revista de business Capital, pentru „Cea mai rentabilă companie din industria farmaceutică”.
Fildas-Catena Grup, lider în distribuția și în retailul farmaceutic din România, a fost premiată în cadrul galei Companii de Elită 2022, organizată de revista de business Capital, pentru „Cea mai rentabilă companie din industria farmaceutică”.
Premiul, înmânat de dr. Viorel Jinga, rectorul
Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, a fost ridicat
de doamna Alina Marinescu, director general Catena, împreună cu
domnul Daniel Enache, directorul filialei Catena Bucureşti.
„Într-adevăr, suntem liderul pieței farmaceutice, suntem lanțul de farmacii cu cel mai mare număr de unități, un brand 100% românesc și, împreună cu distribuitorul Fildas, suntem o poveste de succes românească. Este un premiu pentru întreaga echipă din Grupul Fidas-Catena, pe care îl obținem după multă muncă, încredere reciprocă și profesionalism. Vreau să le mulțumesc colegilor mei pentru dăruire și pentru tot ceea ce au făcut în acești ani, destul de grei și pentru industria noastră”, a declarat Alina Marinescu.
Domnul dr. Rector Viorel Jinga a rostit următoarele cuvinte: „Vreau să le mulțumesc companiilor farmaceutice, ca medic, pentru milioanele de cutii de medicamente distribuite, fiind foarte importante în îngrijirea pacienților, dar și din punct de vedere academic, pentru că ne ajută cu practica studenților și rezidenților Facultății de Farmacie. Farmacistul este un pilon de bază în îngrijirea pacientului, dar percepția despre această profesie s-a cam deteriorat. La ultimele examene de admitere au venit mai puțini candidați. Anul viitor se celebrează un centenar de învățământ farmaceutic în România”.
În cadrul Galei Capital Companii de Elită au fost
premiate firmele care au înregistrat, în ultimul an, cele mai bune performanțe
în principalele domenii ale economiei, precum: industria farmaceutică,
agricultură şi industrie alimentară, bănci și asigurări, logistică,
transporturi și curierat, energie, auto, retail, contrucţii şi imobiliare, IT
şi telecomunicații şi industria grea.
Fildas este lider în distribuția de produse farmaceutice din România, având 17 depozite la nivel național, totalizând peste 55.000 de metri pătrați, precum și o flotă formată din peste 200 de vehicule de distribuție.
Catena este lider în retailul farmaceutic, având peste 850 de unități în toată țara, câștigând aprecierea și încrederea a milioane de români.
Anca Vlad, fondatoarea și Președinta Fildas-Catena Grup, a fost premiată de revista Forbes, în cadrul Galei Forbes 500 Business Awards, eveniment ajuns la cea de-a zecea ediție și care a celebrat spiritul antreprenorial, inițiativa și performanța din businessul românesc.
Premiul a fost ridicat, în numele Ancăi Vlad, de Alexandru Vlad, Vicepreședinte al Fildas-Catena Grup.
„Vă mulţumesc din partea doamnei Preşedinte Anca Vlad şi a întregului Grup Fildas-Catena. Este un Grup unit, puternic şi profesionist, echipa fiind cea care, de fapt, a dus la aceste rezultate spectaculoase. Mama mea a reuşit să creeze cel mai mare Grup farmaceutic din România, punând accentul pe integritate, încredere, respect reciproc şi căldură. Acestea sunt valori foarte importante şi pentru mine, personal ţin foarte mult la ele şi sunt mândru că pot duce povestea mai departe”, a declarat Alexandru Vlad.
Cel mai important eveniment de business din România, Galei Forbes 500 Business Awards 2022, a reunit cele mai creative, mai curajoase și mai întreprinzătoare personalități de business din țară.
„Așa cum la olimpiade sportivii de elită au oportunitatea de a excela pe scena mondială, elita business-ului românesc excelează într-un mediu plin de provocări și de schimbări, iar în cadrul galei i-am recunoscut și premiat pe antreprenorii eroi care înglobează în activitățile lor spiritul olimpic!”, au precizat organizatorii evenimentului, la care Catena a fost Partener Platinum.
„Valorile spiritului olimpic, când vorbim despre lumea afacerilor, sunt excelența, performanța, reziliența, adaptarea, dezvoltarea, respectul și prietenia pe care le arătăm celorlalți, la crearea eficienței organizaționale și la stimularea inovației în toate sectoarele economiei. Antreprenorii cu spirit olimpic reușesc să prospere, în ciuda provocărilor economice, prin activitatea lor reușind să susțină competitivitatea pe piața locală, europeană, globală”, au precizat editorii Forbes România.
Afacerile de familie din ţara noastră au fost reprezentate la 2022 European Family Businesses Summit, eveniment de mare anvergură, ce s-a desfăşurat, la Berlin, în perioada 13-14 iunie 2022, de Asociaţia Family Business Network România. Anca Vlad, vicepreşedintele Family Business Network România şi membru în Boardul European Family Businesses, preşedinte Fildas-Catena, a fost speaker în cadrul evenimentului la care s-au reunit personalităţi marcante din lumea de business şi politică europeană. La eveniment a participat şi domnul Christian Lindner, Ministrul German de Finanţe.
La Summit au fost prezenti actionari ai unor firme valoroase din întreaga Europă: Germania, Franţa, Polonia, Finlanda, Portugalia, Spania.
Din partea Family Business Network România au participat la Summit: Anca şi Alexandru Vlad, Rodica Bontas, Adrian Bodea, Răzvan Neamţu, Lavinia Constantinescu, Sandra Felicia şi Matei Şerban Grădinariu.
Anca Vlad a vorbit despre necesitatea regândirii legislației punitive a
Uniunii Europene, cu mare grijă, pentru a nu afecta prin amenzi
disproporționate activitatea acestora.
„Incontestabil, afacerile de familie joacă un rol semnificativ în economia UE. Potrivit unui raport al Comisiei Europene, afacerile de familie reprezintă mai mult de 60% din toate companiile din Europa. Rapoartele nu par să fi observat însă impactul pe care valul masiv de reglementări îl are asupra afacerilor de familie. În ultimul deceniu, numărul reglementărilor care ar putea declanșa amenzi masive în caz de încălcări a crescut semnificativ. Pe lângă aspectele tipice care trebuie tratate (de exemplu, conformitatea fiscală, care în sine crește în complexitate an de an), alte domenii continuă să crească în complexitate și în ceea ce privește nivelul amenzilor aplicabile, în multe cazuri disproporționat în raport cu relevanța încălcărilor reale. Toate aceste legi, reglementări, îndrumări, însumând mii de pagini în total, se traduc într-o multitudine de proceduri și reglementări interne, precum și domentaţii nesfârșite care ar trebui citite de către antreprenori! Se creează astfel situaţii birocratice în creștere, în cadrul a ceea ce ar trebui să fie firme agile, antreprenoriale, limitând astfel capacitatea lor de a materializa caracteristicile care sunt avantajul foarte distinctiv al afacerilor de familie.
Companiile noastre sunt primele interesate să opereze într-un mediu legal și bine reglementat. Dar, pentru a prospera, legile și reglementările ar trebui să ia în considerare proporționalitatea sarcinii de conformare impuse față de resursele care trebuie alocate și semnificația acestor reguli, pentru antreprenori”, a declarat Anca Vlad.
Ursula von der Leyen: „Întruchipați ceea ce este mai bun din economia noastră de piață din Europa”
„Afacerile de familie sunt coloana vertebrală a economiei noastre europene. Afacerile de familie nu încetează niciodată să inoveze. Nu se concentrează pe următoarea adunare a acționarilor. Ele apreciază dezvoltarea durabilă și investițiile de care vor beneficia generațiile viitoare. Pe scurt: întruchipați ceea ce este mai bun din economia noastră de piață din Europa”, a declarat într-un mesaj video Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene.
„Inflația, prețurile mari la energie, lanțurile de aprovizionare perturbate de pandemie, costurile ridicate ale transformării ecologice și digitale – acestea sunt provocări atât pentru companii, cât și pentru țările UE. Depășirea lor necesită companii competitive, finanțe stabile și o UE eficientă”, a declarat Udo J. Vetter, preşedintele European Family Business.
Membrii Family Business Network Romania sunt: Adrem Invest, Agricin, Amset Prodexim, Arena City Center, Autonom, Bog’art, Cristim, Dinamic 92 Distribution, DMF Poliplast, Electra, Eximtur, FAN Curier, Fildas Trading, Flame Data Technologies, Global Vision, Imob, Integrata Pascani, Ivatherm, M&M Product, Novaintermed, Piata de Gros Abundia, Sandra Trading, Secom Healthcare, Secpral Pro Instalatii, Skela Industries, Tecnostar Consulting, Temad Co, Tester Grup, Transavia.
Anca Vlad, fondatoarea și președinta Grupului Fildas-Catena, a fost premiată în cadrul Galei femeilor remarcabile, organizată de Forbes România & Kultho și desfășurată în decorul fastuos al Sălii Tronului a Palatului Regal, Muzeul Național de Artă al României, o locație care a subliniat încă o dată importanța și eleganța evenimentului.
Anca Vlad, alături de Alina Marinescu – Director General Catena și Otilia Ostrotki, Director General Tonica Group
Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala femeilor remarcabile continuă tradiția începută anul trecut, de a le premia și onora pe cele mai importante și influente doamne din România, care reprezintă modele autentice și puternice ale societății românești din mediul de afaceri, artistic, sportiv și social.
Raluca Michailov, Owner Forbes România și Director General BP Publishing Media, spunea că „doamnele premiate sunt exemple de inspirație, perseverență, talent, personalitate, inovație și spirit antreprenorial”.
La Gala femeilor remarcabile au fost evidențiate realizările și
performanțele prin care laureatele au reușit să se facă remarcate, curajul de
care dau dovadă, perseverența și valorile demne de urmat pe care le promovează
în societate.
„Anca Vlad este una dintre primele femei care a mizat pe antreprenoriat imediat după Revoluţie, când a pus bazele reţelei Fildas, în 1991, rețea care a reprezentat nucleul în jurul căruia s-a dezvoltat grupul Fildas-Catena” – au spus prezentatorii despre prima laureată a serii.
„Despre construirea unei afaceri de top mărturisea că <<cel mai important capital al firmei este încrederea. Avem un renume foarte bun pe piata românească și internațională și asta se datorează și educației pe care am primit-o eu la școală și la firmele unde am lucrat>>. După mai bine de 30 de ani, Anca Vlad conduce cel mai mare grup de distribuție și retail farmaceutic din România!”.
Anca Vlad a fost recompensată și anul trecut, la prima ediție a Galei,
cu Premiul pentru conduită și rezultate excepționale în antreprenoriat și artă.
Gala femeilor remarcabile a îmbinat cu succes mediul artistic, social
și de afaceri din România, reușind să creeze un eveniment de neuitat, ce a sărbătorit
femeile care excelează în domeniul lor de activitate, eroine din viața de zi cu
zi, artiste și sportive cu cariere
impresionante, femei care conduc companii cu și spre succes.
Iată care au fost, în ordinea acordării premiilor, laureatele Galei femeilor
remarcabile, ediția a II-a:
• Anca Vlad, Preşedintă Fildas – Catena Group
• Maria Lucia Hohan, designer vestimentar
• Irina Rimes, interpretă de muzică pop
• Dana Dima Demetrian, Vicepreşedintă Retail & Private Banking BCR
• Ramona Jurubiţă, Country Managing Partner KPMG România
• Roxana Voloşeniuc, Editor in chief & Publisher ELLE România
• Mioara Velicu, interpretă de muzică populară
• Anca Damour, Partener și CEO al D Craig Real Estate